Statistica primei etape din Liga 1

Luni seara s-a terminat prima etapă a Ligii 1, sezonul 2022-2023. Au fost rezultate normale, singura surpriză fiind pe Arena Naţională din Bucureşti, unde Fotbal Club FCSB, care avea cota 1.23 la casele de pariuri online, nu a reuşit decât un 1-1 cu nou promovata Universitatea Cluj (Florin Tănase 55 penalty - Adrian Bălan 45+4).

Doar FC Voluntari a câştigat în deplasare

În prima etapă a sezonului regular au fost 5 victorii ale gazdelor, 2 rezultate şi un singur succes al oaspeţilor, FC Voluntari, care s-a impus cu 1-0 la Ploiești în faţa Petrolulului (Daniel Florea 90+2 penalty). S-au marcat 21 de goluri (o medie de 2,62 goluri/meci), 14 gazdele şi 7 oaspeţii. 4 din cele 8 meciuri au avut rezultate de peste 2,5 goluri iar 4 rezultate au fost NG. Scorul primei etape l-a realizat nou promovata FC Hermannstadt, care a bătut-o la Mediaş cu 3-0 pe CS Mioveni (Daniel Paraschiv 28, Baba Alhassan 62, 67)

Atacantul Daniel Paraschiv a marcat primul gol al sezonului 2022-2023 al SuperLigii de fotbal, în minutul 28 al meciului cu CS Mioveni, profitând de o neînţelegere între fundaşul Alexandru Iacob şi portarul Iustin Popescu. Trebuie de remarcat că în prima rundă nu a fost nicio remiză albă şi că deja 4 jucători au marcat câte 2 goluri - Baba Alhassan de la FC Hermannstadt, Dorian Bertrand de la FC Argeș Pitești, Gustavo di Mauro Vagenin de la CS Universitatea Craiova şi Sebastian Mailat de la FC Botoșani.

Principalele favorite la câştigarea titlului - CFR Cluj, Fotbal Club FCSB şi CS Universitatea Craiova - au jucat acasă, însă doar campioana a câştigat, 1-0 cu Rapid București (Yuri Matias 17), restul având remize, 1-1 cu Universitatea Cluj (Adrian Bălan 45+4 - Florin Tănase 55 penalty), respectiv 2-2 cu Sepsi Sfântu Gheorghe (Gustavo Vagenin 29, 59 - Vitalie Damaşcan 73, Nicolae Păun 87).

Cifrele primei etape din Liga 1

  • au debutat 21 de jucători în Liga 1, dintre care 17 sunt străini
  • au debutat în Liga 1 şi 2 antrenori, Erik Lincar de la "U Cluj" şi Nicolae Constantin la Petrolul Ploieşti
  • FC Botoșani a marcat şi a câştigat pentru prima dată acasă în faţa Chindiei Târgoviște
  • Dorian Bertrand de la FC Argeș Pitești a marcat cel mai rapid gol al etapei, în minutul 2
  • Universitatea Cluj a plecat ultima dată cu punct de pe terenul lui FCSB pe 19.05.1974, scor 1-1
  • Florentin Matei a bifat meciul cu nr. 50 în Liga 1 iar Mihai Aioani partida cu nr. 100
  • Daniel Paraschiv şi Dorian Bertrand au înscris pentru prima dată în Liga 1
  • Petrolul Ploieşti a disputat meciul cu nr. 1.400 în campionatul României
  • FC UTA Arad a susţinut pe prima scenă partida cu nr. 1.150 în Liga 1
  • FC Argeș Pitești a obţinut în meciul cu UTA victoria cu nr. 600 în campionatul României
  • Chindia Târgoviște a suferit la Botoșani înfrângerea cu nr. 50 în Liga 1
  • 3 partide au avut peste 10.000 de spectatori iar întreaga etapă a avut o medie de 7.300 spectatori/meci

Cotele pentru meciurile din etapa a 2-a a Ligii 1

Bine de ştiut

Ediţia cu numărul 105 a Ligii 1, se va juca în sistem de sezon regular (30 de etape, cu meciuri tur-retur), urmat de play-off (în care primele 6 clasate la finalul sezonului regular vor disputa meciuri tur-retur pentru stabilirea campioanei). Echipele clasate pe locurile 7-16 vor juca 9 etape în play-out (ultimele două clasate vor retrograda direct, locurile 7 şi 8 în play-out vor juca baraj în dublă manşă, contra ocupantelor locurilor 3 şi 4 în play-off-ul din Liga 2).

Campioana va merge în turul întâi preliminar din Liga Campionilor, vicecampioana va merge în turul al doilea preliminar din Europa Conference League. Echipa clasată pe locul al 3-lea în play-off va juca pe acasă meci de baraj în manşă unică împotriva învingătoarei din barajul în manşă unică dintre ocupantele locurilor 1 şi 2 din play-out. Câştigătoarea va obţine ultimul loc de cupă europeană şi va fi calificată automat în turul al 2-lea preliminar din Europa Conference League.

Anul 2022 se va încheia cu etapa a 21-a (17 decembrie), iar campionatul se va relua pe 21 ianuarie 2023, cu etapa a 22-a. Ultima etapă a sezonului regular va avea loc pe 11 martie 2023. Liga 1 va fi întreruptă din cauza desfăşurării Cupei Mondiale din Qatar (21 noiembrie-18 decembrie) între etapele 18 (12 noiembrie) şi 19 (3 decembrie).