Sepsi OSK vs CSKA Sofia, pronosticuri la pariuri, preliminariile Conference League
După o manșă tur cu un rezultat neașteptat, Sepsi și CSKA Sofia își dau întâlnire în meciul retur de la Sfântu Gheorghe. Meciul pare mai echilibrat de această dată, dar Sepsi este favorită la calificare. Sunt șanse foarte mari ca echipa care trece mai departe din această dublă manșă să dea piept cu Aktobe din Kazahstan, formație care săptămâna trecută i-a zdrobit pe georgienii de la Torpedo Kutaisi cu 4-1 chiar la ei acasă. Meciul pare mai echilibrat, dar Sepsi este favorită la calificare.
Sepsi vs CSKA: returul unui meci cu final neașteptat
În meciul de la Sofia, în fața unei tribune pline de zgomotoșii fani bulgari care și-au încurajat echipa, CSKA pornea ca mare favorită. Bookmakerii îi dădeau formației din capitala bulgariei o cotă de 1.75 la victorie, în timp ce Sepsi era departe de a fi favorită, având o cotă de 6.10 la victorie.
Bulgarii au dominat clar la capitolul posesie, având mingea în 66% din timp față de doar 34% cât a avut Sepsi. A fost însă o nouă dovadă clară că fotbalul de posesie nu este „pentru oricine” și nu posesia stabilește scorul final. CSKA a avut doar 5 ocazii de gol și doar 1 șut pe poartă, astfel că defensiva formației din Sfântu Gheorghe și-a făcut foarte bine treaba. Nici cele 6 cornere pe care le-au avut bulgarii nu au reușit să pună probleme echipei lui Liviu Ciobotariu.
Sepsi OSK a început meciul ca outsider însă chiar din prima repriză dădea semne că stă mai bine ca CSKA acolo unde contează, la ocazii de gol. În repriza secundă, deși CSKA a avut în continuare posesia mingii, Sepsi a dat lovitura prin Păun, care a înscris în minutul 68. Spre finalul meciului, Sepsi a lovit din nou prin Varga, care a înscris în minutul 81 golul de 2-0 din pasa lui Rondon.
Sepsi vs CSKA, forma de moment și echipe probabile
Înaintea meciului tur, ambele echipe veneau după un început similar de campionat, dar lucrurile s-au schimbat de atunci.
Sepsi a ajuns deja la 5 meciuri oficiale în acest sezon, reușind să câștige 4 dintre ele și să obțină un rezultat de egalitate. Cu un nou antrenor pe bancă în acest sezon, formația din Sfântu Gheorghe a câștigat și în acest sezon Supercupa României, de această dată în fața celor de la Farul Constanța. Au urmat primele puncte obținute în campionat cu Rapid și U Craiova 1948, iar după victoria neașteptată de la Sofia, Sepsi s-a deplasat în campionat pe terenul nou-promovatei Dinamo. Cu un stadion mic dar plin pe Arcul de Triumf, „câinii” lui Ovidiu Burcă nu au reușit să facă față lui Sepsi, care s-a impus la scor de neprezentare cu 3-0 prin golurile lui Safranko, Alimi și Aganovic.
Echipa probabilă Sepsi: Niczuly - Dumitrescu, Ninaj, Balasa - Otelita, Kallaku, Alimi, Varga, Aganovic - Damascan, Safranko
CSKA Sofia nu a „digerat” foarte bine înfrângerea cu Sepsi din tur. Suporterii lor au fost extrem de nemulțumiți de prestația echipei și în mod special a căpitanului Turitsov, pe care îl consideră vinovat pentru cel puțin unul dintre golurile încasate și despre care s-a vorbit că va pierde banderola de căpitan. Tot el este, în opinia unora, principalul vinovat pentru ratarea titlului în sezonul trecut, după ce a ratat un penalty în minutul 90+12 în meciul din penultima etapă cu CSKA 1948. Cu 3 puncte asigurate în acel meci, CSKA ar fi fost campioana Bulgariei în dauna lui Ludogorets și ar fi jucat în preliminariile Ligii Campionilor. CSKA începuse acest sezon cu o victorie și un egal, fără însă a impresiona. Doar 0-0 în deplasare la Hebar și 1-0 acasă cu Krumovgrad, însă fanii sperau că echipa favorită va arăta un alt joc în meciul cu Sepsi, ceea ce nu s-a întâmplat.
Partea bună pentru CSKA este că de la meciul tur nu a mai jucat alte meciuri, astfel că jucătorii au avut timp să se odihnească, iar antrenorul să pregătească meciul corespunzător.
Echipa probabilă CSKA: Busatto - Petrov, Sanyang, Turitsov, Mahmutovic, Koch - Carreazo, Heintz, Lindseth, Youga - Phaeton
Sepsi vs CSKA: statistici, cote și pronosticuri
- Sepsi nu a primit niciun gol în cele 5 meciuri oficiale jucate în acest sezon;
- În 2023, Sepsi a pierdut doar 3 meciuri „acasă”, cu CFR, Fcsb și Universitatea Craiova;
- În toate meciurile pierdute pe teren propriu în sezonul anterior, diferența a fost de doar 1 gol în favoarea adversarilor; o înfrângere la un gol diferență ar califica-o pe Sepsi în faza următoare
- CSKA Sofia nu a pierdut niciun meci jucat în deplasare în 2023
- Bulgarii nu au primit niciun gol în 6 din ultimele 7 meciuri jucate în deplasare
Cotele sunt ceva mai echilibrate pentru partida retur. CSKA este în continuare favorită la victorie, dar la o diferență mult mai mică. În ceea ce privește calificarea, marea favorită să meargă mai departe, în acest moment, este Sepsi OSK, cu o cotă de doar 1.09 din partea Betano. Pentru o calificare a bulgarilor, MrBit ne oferă o cotă de 7.20 .
Ponturile oferite ca recomandare de specialiștii noștri sunt alese din oferta celor mai bune case de pariuri licențiate în România. Este indicat să analizezi aceste recomandări înainte de a lua singur decizia de a paria pe acestea. Încurajăm jocul responsabil și recomandăm să nu joci mai mult decât îți permiți să pierzi.