Roland Garros 2021 - tenis la superlativ

Update 27 Mai 2021

Programul jucătoarelor din România pentru primul tur de la Roland Garros:

  • Sorana Cîrstea - Johanna Konta 
  • Irina Begu - Serena Williams
  • Mihaela Buzărnescu - Arantxa Rus
  • Ana Bogdan - jucatoare din calificari
  • Patricia Tig - Naomi Osaka

--------------------------------------------------------------

Turneul de tenis de la Roland Garros , al doilea de Grand Slam al anului se va desfășura anul acesta în perioada 24 mai și 13 iunie. Am inclus aici și perioada desfășurării turneului de calificare.

Tabloul principal propriu-zis se va juca între 30 mai și 13 iunie 2021.

După cum se știe, suprafața pe care se joacă la Roland Garros este zgura.

Roland Garros 2021 – turneul feminin

În turneul feminin de la Roland Garros am avut parte de 7 câștigăatoare diferite în ultimii 7 ani.

Din păcate, Simona Halep nu va fi prezentă la Roland Garros în acest an, din cauza unei rupturi musculare suferite la turneul de la Roma. 

Dintre românce, pe tabloul principal vor fi prezente direct Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan, Patricia Țig, Mihaela Buzarnescu 

De asemenea, vor juca în calificările probei se simplu opt jucatoare din România, astfel:

  • Gabriela Ruse ( locul 170 WTA) – Aubane Droguet (Franta);
  • Laura Paar - Nuria Parrizas Diaz (Spania); 
  • Gabriela Talabă  –  Yuan Yue (China); 
  • Monica Niculescu (173) – Ysaline Bonaventure (Belgia);
  • Alexandra Dulgheru (443, clasament protejat) - Yafan Wang(China);
  • Jaqueline Cristian (151) – Louisa Chirico (SUA);
  • Irina Bara (121)– J. Burrage (Franta)

Serena Williams nu este o mare fană a suprafetelor lente si asta s-a vazut clar in sezonul de zgura, in care a castigat doar unul dintre cele trei meciuri jucate. E clar că egalarea recordului legendarei Margaret Court va mai întârzia să se întâmple.

Ashleigh Barty este locul 1 WTA și favorita principala a turneului. Zgura este suprafata sa preferata, iar jocul sau complet si versatil mă face să îi dau prima sansa la adjudecarea trofeului si in acest an.

Dintre jucatoarele care îi pot dărâma piedestalul australiencei as pune-o pe primul loc pe  belarusa Aryna Sabalenka, ce a avut un sezon extraordinar pe zgură. 

 Vă invit să fiti cu ochii si pe poloneza Iga Swiatek, deținătoarea trofeului, pentru ca japoneza Naomi Osaka, o altă favorită pe hârtie, nu se simte foarte bine pe suprafațe lente.

Roland Garros 2021 – turneul masculin

 Legendarul Roger Federer va participa totusi  la turneu, asta este o veste foarte buna pentru toti fanii tenisului. Desi Roger a spus ca nu se simte inca pregatit 100% pentru acest turneu, Roger arata o data in plus ca spiritul de competitie nu l-a parasit.

Rafa Nadal va încerca să își adjudece cel de-al 21-lea trofeu de Grand Slam din carieră și al 14-lea de la Roland Garros. Victoriile de la Barcelona și Roma, unde a reușit să treacă de Tsitsipas și Djokovic, îl mențin pe Nadal pe piedestalul de favorit al competiției de la Paris.

Misiunea sa va fi foarte grea totuși pentru că sârbul Nole Djokovic va fi acolo și vrea și el al 19-lea trofeu de Grand Slam. 

În plus, “lupii tineri” și-au arătat deja colții, iar Stefanos Tsitsipas, proaspat castigator la Lyon, pare cel mai în formă dintre ei. 

«Două săptămâni de iad»

 spune Tsitsipas că vor fi la Paris, dar cred că asta se va întâmpla mai ales pentru adeversarii sai din primele tururi. 

Stefanos a fost foarte aproape sa il bata ape Rafa Nadal pe zgură la Barcelona și cred ca e unul dintre pretendenți la titlu pe zgura de la Roland Garros.

Nu mă hazardez deloc când spun acest lucru, forma grecului pe zgură e stelară. 

Rusul Daniil Medvedev, deși se află pe locul al doilea ATP, a demonstrat o data în plus că zgura nu e deloc suprafața sa favorită. În acest sezon de zgură, el a reușit doar o victorie în trei meciuri disputate. 

Dintre români, doar Marius Copil, 30 de ani, locul 227 ATP, va juca în calificări, dar forma sa recentă slabă nu ne dă prea mari speranțe de reușită. El îl va întâlni pe chilianul de 23 de ani Marcelo Thomas Barrios - Vera, care a jucat bine în challenger-uri in ultima vreme.

Premii la Roland Garros 2021

Premiile totale de la Roland Garros 2021 sunt de 38 de milioane de euro. Invingatorii își vor adjudeca un premiu financiar de câte 1.6 milioane euro, iar cei ce vor pierde în primul tur pe tabloul principal de concurs vor castiga cate 60000 de euro. 

Din aceste considerente, de premii foarte atractive, lupta de pe tablourile de calificare de la Paris va fi si ea foarte acerbă.

 În fiecare zi vom avea informatii pentru voi, în primul rând despre meciurile jucatorilor romani. Nu vor lipsi ponturile zilnice din tenis nici la Roland Garros, e o traditie care se cere continuata dupa Australian Open 2021.