Pontul Zilei - 9 mai 2019
Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă Pontul Zilei de joi, 9 mai 2019, care vine de la meciul Valencia CF - Arsenal Londra (ora 22:00), din manşa a doua a semifinalei Europa League (vezi aici program şi rezultate), care va avea loc pe stadionul "Mestalla" din Valencia.
Pariază acum pe meciul Valencia CF - Arsenal Londra!
În urmă cu o săptămână, Arsenal a învins-o pe Valencia CF cu scorul de 3-1 (2-1), la Londra pe stadionul "Emirates", în prima manşă a semifinalelor Europa League. "Liliecii" au deschis scorul prin golul marcat de Mouctar Diakhaby (11), însă "tunarii" au reuşit să întoarcă scorul şi să câştige, datorită golurilor înscrise de Alexandre Lacazette (18, 26) şi Pierre-Emerick Aubameyang (90+1). Acum va fi manşa a doua, pe stadionul "Mestalla" din Valencia, un meci în care spaniolii ar avea nevoie de un 2-0 pentru a se califica în finala din 29 mai, de la Baku (Azerbaidjan).
Caseta tehnică a meciului din tur
Arsenal: Petr Čech - Shkodran Mustafi, Sokratis Papastathopoulos, Laurent Koscielny (82 Nacho Monreal) - Ainsley Maitland-Niles, Matteo Guendouzi (58 Lucas Torreira), Granit Xhaka, Sead Kolašinac - Mesut Özil (75 Henrikh Mkhitaryan) - Pierre-Emerick Aubameyang, Alexandre Lacazette. Antrenor: Unai Emery.
Valencia: Neto - Cristiano Piccini, Ezequiel Garay, Gabriel Paulista, Facundo Roncaglia, José Luis Gayà - Carlos Soler (71 Daniel Wass), Mouctar Diakhaby, Daniel Parejo - Gonçalo Guedes (71 Kevin Gameiro), Rodrigo (88 Santi Mina). Antrenor: Marcelino Garcia.
Arbitru: Clement Turpin (Franţa)
Cartonaşe galbene: Diakhaby (31), Parejo (70).
Valencia vrea în finala Europa League, locul 4 şi Cupa Spaniei
Valencia CF a reuşit în ultima etapă din Primera División o victorie la scor pe "Estadio El Alcoraz", 6-2 cu SD Huesca şi speră din nou la locul 4, ultimul de Liga Campionilor. Cu 2 etape înainte de finalul sezonului, "Los Ches" au 55p în clasament, la fel ca şi Sevilla FC, fiind pe locul 5, la 3p de poziţia a 4-a, pe care se află revelaţia Getafe CF. În ultimele 2 etape Valencia va juca cu Deportivo Alavés (acasă) şi Real Valladolid (deplasare), Getafe le va întâlni pe FC Barcelona (deplasare) şi Villarreal CF (acasă), iar Sevilla pe Atlético Madrid (deplasare) şi Athletic Bilbao (acasă). "Els Taronges" vor mai juca şi în finala Cupei Spaniei, pe 25 mai cu campioana FC Barcelona. Aşadar Valencia are 3 obiective - calificarea în finala Europa League, locul 4 care este de Liga Campionilor şi să câştige Cupa Spaniei - însă rămâne de văzut dacă va reuşi să le îndeplinească.
Arsenal e obligată să câştige Europa League ca să prindă Liga Campionilor
Arsenal Londra nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, 1-1 pe teren propriu, cu Brighton & Hove Albion, în penultima etapă din Premier League. În urma acestei remize, "The Gunners" au cam ratat locul 4, ultimul de Liga Campionilor, pentru că sunt pe poziţia a 5-a cu 67p, la 3p de Tottenham Hotspur. În ultima etapă, Arsenal va juca în cu Burnley FC (deplasare), în timp ce Tottenham o va întâlni pe Everton (acasă). Arsenal are golaveraj +20, iar "Spurs" +28, astfel că pentru a-şi salva sezonul, băieţii lui Unai Emery vor trebui nu doar să-i elimine pe spanioli, ci să câştige finala Europa League cu Chelsea sau Eintracht Frankfurt. Englezii sunt favoriţi la calificare, având la eFortuna cota 1.33, în timp ce spaniolii au cota 3.45. Pentru a scăpa de emoţii, Arsenal ar avea nevoie de un gol pe "Mestalla", mai ales că în deplasare au avut rezultate slabe la Borisov şi Rennes.