Olanda - SUA, ponturi pariuri World Cup 2022

Olanda - SUA (sâmbătă, ora 17:00, în direct pe TVR 1) este unul primul meci din optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar și aduce față în față două echipe neînvinse în faza grupelor.

Olanda este favorita acestei confruntări, dar SUA a demonstrat în cele trei meciuri jucate până acum la CM 2022 că e o echipă greu de depășit, plină de jucători talentați. Ne așteaptă cu siguranță un meci extrem de disputat pentru aflarea primei sfert-finaliste de la CM 2022.

Olanda vrea titlul mondial, dar nu a strălucit în faza grupelor

Selecționata Olandei s-a calificat în optimile de finală de la CM 2022 după ce a obținut 7 puncte în Grupa A, din care au mai făcut parte Senegal, Ecuador și Qatar. 

Trupa lui Van Gaal e neînvinsă în acest turneu final, însă nu se poate spune că a impresionat în cele trei meciuri din grupă, obținând cele 7 puncte după meciuri pe care le-a controlat, dar în care nu și-a creat foarte multe ocazii.

Rezultatele obținute de Olanda la CM 2022, în Grupa A

  • 2-0 cu Senegal
  • 1-1 cu Ecuador
  • 2-0 cu Qatar

Starul Memphis Depay a ajuns în Qatar cu mici probleme medicale, iar ultima partidă din grupă a fost prima în care jucătorul Barcelonei a putut fi titularizat, jucând 66 de minute. Depay nu a marcat în partida cu Qatar, dar și-a făcut simțită prezența, având o contribuție importantă la al doilea gol, când șutul său a fost respins în față de portar, iar Frenkie De Jong a marcat pentru 2-0. 

Van Gaal caută formula ideală pentru Olanda

Olanda joacă într-un sistem 5-3-2 sau 5-2-1-2 la World Cup 2022, însă primul 11 s-a schimbat în fiecare din cele trei partide, semn că selecționerul Louis Van Gaal încă simte nevoia să facă mici ajustări.

Și asta pentru că Olanda a părut extrem de pragmatică și nu a avut jocul evervescent cu care ne obișnuise la precedentul turneu final. 

Formula din apărare pare stabilă, însă Van Gaal caută cea mai bună “pereche” pentru Frenkie De Jong în centrul liniei mediene, dar și în ofensivă, unde însă Klaasen pare să-și fi câștigat locul te titular în spatele atacanțiol Gakpo și Depay. 

external linkLink-uri externe interzise este eroul Olandei de la acest Campionat Mondial, tânărul atacant al lui PSV Eindhoven reușind să marcheze în toate cele trei meciuri din grupă (o premieră pentru un jucător olandez la un turneu final). 

E clar însă că Olanda trebuie să înceapă să arate mai mult în Qatar, dacă vrea într-adevăr să urce spre fazele finale. 

Van Gaal a pus problemele din primele meciuri pe seama stilului extrem de defensiv abordat de adversare, precizând că e convins că echipa sa are armele necesare pentru a răpune adversari de calibru, care nu sunt atât de axați pe jocul defensiv.

SUA, neînvinsă în optimile CM 2022

Selecționata americană e din nou în optimile unui Campionat Mondial, după ce în 2018 a lipsit de la turneul final din Rusia, iar Pullisic & Co visează acum să egaleze performanța din 2002, când au jucat în sferturi.

SUA a obținut calificarea după ce a ocupat locul 2 în Grupa B de la CM 2022, cu 5 puncte obținute și fără înfrângere.

După o remiză cu Țara Galilor în meciul de debut (1-1), SUA a reușit să țină Anglia în șah și a obținut un nou punct după un 0-0 în care americanii au avut ocaziile mai mari de a marca. 

Astfel, echipa lui Gregg Berhalter a ajuns în fața meciului cu Iran fiind sigură de calificare în cazul unei victorii. Pe care a și obținut-o grație unui gol marcat în prima repriză de liderul acestei generații, Christian Pulisic. 

Golul americanilor a venit după o fază superbă, elocventă pentru calitățile jucătorilor conduși de Berhalter. McKennie a trimis o pasă lungă superbă și l-a găsit pe Sergino Dest demarcat în careul superb. Fundașul Barcelonei a recentrat pentru Pulisic, iar “Captain America” l-a învins pe Beiranvand cu riscul unei accidentări (38). Atacantul lui Chelsea s-a lovit puternic la coapsă în momentul golului și a încercat să continue meciul, însă în cele din urmă a fost schimbat la pauză.

În restul partidei, SUA a fost în control și nu a lăsat în niciun moment impresia că ar putea rata victoria, chiar dacă golul 2 nu a venit.

Rezultatele obținute de SUA la CM 2022, în Grupa B

  • 1-1 cu Țara Galilor
  • 0-0 cu Anglia
  • external linkLink-uri externe interzise

Emoții cu Pulisic pentru SUA înainte de optimi

Cu 5 puncte, SUA a confirmat așteptările specialiștillor și a încheiat pe locul 2 grupa câștigată de Anglia. Meciul cu Olanda va reprezenta însă adevăratul test pentru această generație a americanilor. 

Iar principalul semn de întrebare îl are în prim-plan pe căpitanul Christian Pulisic și starea sa de sănătate înainte de partide de sâmbătă. 

Pulisic a suferit o contuzie puternică la faza în care a marcat golul victoriei cu Iran. Evident afectat, starul lui Chelsea a tras de el și a încercat să continue partida, jucând până la pauză cu dureri mari. Nu a mai revenit însă pe teren de la cabine, iar prezența sa în meciul cu Olanda e incertă. E de așteptat însă ca Pulisic să facă totul pentru a fi pe teren la cel mai important meci al generației sale, la nivel international.

SUA joacă în sistemul 4-3-3 la acest turneu final, iar selecționerul Gregg Berhalter a surprins lăsând pe bancă jucători extrem de talentați, care impresionează în Europa, precum Brendan Aaronson (Leeds United) și Gio Reyna (Borussia Dortmund). Ținând însă cont de rezultatele obținute până acum, deciziile tehnicianului de 49 de ani nu pot fi puse sub semnul întrebării.

Secretul SUA pare să stea în mobilitatea excepțională a liniei mediene, cu jucători care dau siguranță defensivei și pot declanșa oricând atacuri periculoase, cu pase extrem de precise.

Cu Olanda, Adams, Musah și McKennie vor avea din nou șansa să arate acest lucru, în fața unui adversar care a lăsat impresia că are marile probleme fix în zona mediană, unde echipa lui Van Gaal a pierdut multe baloane, permițând adversarilor să-și creeze ocazii periculoase.

Olanda - SUA, în optimile CM 2022. Echipele probabile

  • Olanda: Noppert – Timber, Van Dijk, Ake – Dumfries, Koopmeiners (De Roon), F. De Jong, D. Blind – Klaasen – Gakpo, Depay;
  • SUA: Turner – Dest, Carter-Vickers, Ream, Robinson – McKennie, Adams, Musah – Weah, Wright, Pulisic (Aaronson);

Olanda - SUA, la Cupa Mondială din Qatar – Date statistice și ponturi pariuri

Olanda – SUA, prima optime a World Cup 2022, este o partidă în care formația din Europa e considerată favorită, având o cotă de 1,89 pentru o victorie. Egalul are o cotă de 3,45, în timp ce succesul SUA a primit o cotă de 4,53, la FavBet.

  • Cotele pentru calificarea în sferturi: Olanda – 1,36 / SUA – 2.61;

SUA și Olanda s-au întâlnit ultima dată într-un meci direct în urmă cu 7 ani, într-un amical extrem de spectaculos din 2015, câștigat de americani cu 4-3.  E clar însă că un meci de calificare se joacă pe cu totul alte coordonate și nu mă aștept să vedem multe goluri în această partidă.

Dacă Van Gaal nu va reuși să regleze problemele arătate de Olanda în primele trei meciuri, mă aștept ca “Portocala Mecanică” să aibă un meci foarte dificil și nu aș exclude varianta prelungirilor în această partidă.

Pentru acest meci sunt tentat pe un pariu că va fi egal la pauză, bazându-mă pe faptul că ambele echipe vor aborda cu prudență startul partidei și vor aștepta momentul în care să puncteze decisiv. Cota pentru un X la pauză este de 2,10.


Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la toate meciurile World Cup 2022, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.

Sunt o multime de bonusuri World Cup 2022 care te asteapta sa le folosesti pentru a miza la pariuri pe meciurile preferate.

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.