Novak Djokovic e la un singur pas de al 21-lea Grand Slam
Novak Djokovic va juca impotriva lui Daniil Medvedev in finala turneului US Open 2021. Meciul va incepe la ora 23.00.
Djokovic are 27 de victorii la rand in turnee de Grand Slam
Novak Djokovic e la un singur pas de a rescrie istoria tenisului.
In cazul unei victorii, ar fi cel de-al 21-lea turneu de Grand Slam din cariera sarbului.
Astfel, i-ar depasi pe Roger Federer si pe Rafa Nadal, care au cate 20 de astfel de trofee in palmares.
In semifinale, Djokovic a reusit sa treaca de Sasha Zverev, in cinci seturi, luandu-si revansa dupa meciul pierdut la Tokyo.
A fost un singur meci dintre cele sase jucate pana acum in care Djokovic nu a pierdut set.
Asta arata ca sarbul nu e de neinvins, dar, totodata, ca este extrem de greu de batut intr-un meci de trei seturi din cinci.
Daniil Medvedev alearga dupa primul trofeu de Grand Slam
Rusul Medvedev este al doilea jucator al lumii in acest moment.
Declaratiile sale de dinaintea meciului au fost unele foarte razboinice. Ramane de vazut daca se pot materializa si pe teren.
Tenisul rusului este solid, desi destul de putin estetic. Lovitura lui de rever are o dinamica ciudata, dar important este ca Medvedev a ajuns in finala, si inca intr-un mod impresionant.
Medvedev a pierdut doar un set pana acum, la olandezul Botic Van de Zandschulp, in sferturi de finala.
Daniil a servit 70 de asi pana acum si si-a pierdut serviciul de doar sase ori pana acum .
Pentru a-l bate pe Djokovic, cel mai bun jucator de retur din circuit, rusul are nevoie de un serviciu si de un joc colosale.
Djokovic vs Medvedev, un meci pentru istoria tenisului
Djokovic e foarte motivat, e clar ca va face tot ce-i sta in putinta pentru a castiga aici. Pe de alta parte, el are si mai mult de pierdut in acest meci, tocmai pentru ca e atat de supramotivat.
Mai toata lumea se asteapta ca Djokovic sa castige.
O eventuala infrangere nu i-ar pica deloc bine lui Novak, dupa ce Sasha Zverev i-a retezat visul de a castiga Jocurile Olimpice de la Tokyo.
In ultimul meci direct, finala de la Australian Open, Djokovic s-a impus clar, cu 7-5 6-2 6-2, in fata lui Medvedev. Bilantul general dintre cei doi este de 5-3 pentru Djokovic, care s-a impus in cele doua meciuri de Grand Slam in care s-au intalnit.
Cred ca Medvedev e mai puternic acum decat in luna ianuarie, la Australian Open. Ma astept la un meci disputat, demn de o finala de Grand Slam. Cred ca vom avea parte de multe ghemuri aici, peste 34,5 la numar, zic eu.