Napoli vs Lazio, informații și pronosticuri Serie A, etapa a 3-a

Campioana en-titre, Napoli, joacă acasă cu Lazio în poate cel mai tare meci al etapei cu numărul 3 din Serie A. Chiar dacă cele două au avut startul de sezon fix opus, ne așteptăm la un meci tare, atât în teren cât și în tribune, fanii ambelor echipe fiind recunoscuți ca fiind extrem de pătimași.

Meciul se joacă sâmbătă seară, 2 septembrie 2023 de la ora 21:45 pe Stadio Diego Armando Maradona din Napoli. Noi vom putea urmări meciul pe Digi Sport 2, Orange Sport și Prima Sport 2, dar și din conturile caselor de pariuri care oferă Livestreaming.

Napoli, start perfect cu un nou antrenor

După o lungă perioadă de așteptare și câteva sezoane consecutive în care s-a luptat pentru titlu dar nu a reușit să ducă lupta până la capăt, Napoli a reușit sezonul trecut să câștige titlul de campioană în Serie A. Nu doar că a reușit să iasă campioană, dar a și dominat sezonul într-un mod autoritar.

La finalul sezonului însă, pe baza unor neînțelegeri cu conducerea, antrenorul care le-a adus titlul, Luciano Spaletti a ales să se despartă de campioana Italiei. În locul său a fost numit francezul Rudi Garcia, antrenor cu o bogată experiență în spate. În vârstă de 59 de ani, acesta a antrenat numeroase echipe în carieră: Saint-Etienne, Dijon, Le Mans, Lille, Roma, Marseille, Lyon și Al-Nassr. Singurele trofee din cariera le-a câștigat pe vremea când antrena pe Lille, reușind să ia cupa și campionatul în Franța în sezonul 2010-2011.

Schimbarea de antrenor nu pare să fi afectat setea de victorii a lui Napoli. În perioada de pregătire, campioana a jucat 5 meciuri amicale în care a obținut 3 victorii și două egaluri. 

În meciurile oficiale, Napoli a continuat forma bună din sezonul anterior. Primul meci a fost în deplasare la Frosinone, unde gazdele au deschis scorul devreme, din penalty. Până la pauză însă napoletanii au întors scorul, iar în repriza secundă au stabilit scorul final: 1-3 pentru campioana en-titre. Bineînțeles, a ieșit din nou la rampă golgheterul Osimhen, cu două reușite. 

Cea de-a doua etapă a reprezentat întoarcerea campioanei pe teren propriu în noul sezon, sărbătorită cu o victorie obținută fără prea mari emoții în fața lui Sassuolo scor 2-0, meci în care bineînțeles, Osimhen a marcat din nou.

Nigerianul este favorit să marcheze și în acest meci , fiind cotat cu 1.90 să marcheze oricând în meci contra lui Lazio. Putem paria inclusiv că acesta va înscrie primul, pe o cotă de 3.60 sau că va marca ultimul în meci, pe o cotă de 3.65 .

Echipa probabilă pentru meciul cu Lazio: Meret - Olivera, Jesus, Rrahmani, Di Lorenzo - Zielinski, Lobotka, Anguissa - Raspadori, Osimhen, Politano

Lazio a început campionatul cu prestații mult sub așteptări

Principalul motiv pentru care acest meci poate fi considerat derby-ul etapei este faptul că în sezonul trecut, Lazio Roma a fost echipa vicecampioană, clasându-se pe locul 2. La 16 puncte sub Napoli, într-adevăr, dar peste toate celelalte echipe din Serie A.

În noul sezon însă, Maurizio Sarri nu a reușit să își mențină echipa în forma cu care a încheiat sezonul trecut, chiar dacă a întâlnit două echipe mult mai slab cotate.

În prima etapă, Lazio s-a deplasat pe terenul lui Lecce iar lucruruile păreau că merg normal, după ce Ciro Immobile a deschis scorul în minutul 26. Până în minutul 84 totul a mers conform planului, însă în minutele 85 și 87, gazdele au înscris de două ori reușind să întoarcă scorul. 

În cea de-a doua etapă, Lazio primea vizita celor de la Genoa pe teren propriu. Oaspeții au deschis scorul în minutul 16 și în ciuda eforturilor gazdelor, care au avut 70% posesie, 16 ocazii de gol, 16 lovituri libere și 15 cornere, meciul s-a terminat cu scorul de 0-1.

Echipa probabilă în meciul cu Napoli: Provedel - Lazzarri, Casale, Romagnoli, Marusic - Kamada, Cataldi, Luis Alberto - Anderson, Immobile, Zaccagni 

Napoli vs Lazio, statistici și cote la pariuri

  • În ultimele 50 de meciuri directe, Napoli a câștigat de 24 de ori, 9 meciuri s-au terminat la egalitate iar Lazio a câștigat de 17 ori
  • Golaverajul acestor întâlniri este de 82 la 66 pentru Napoli, o medie de 2,96 goluri/meci
  • În ultimele 26 de meciuri directe jucate acasă la Napoli, gazdele au câștigat de 14 ori, 6 meciuri s-au terminat la egalitate iar Lazio a câștigat de 6 ori
  • Golaverajul meciurilor jucate acasă la Napoli este de 50 la 30 pentru gazde, o medie de 3,08 goluri/meci
  • Napoli are o serie de 4 victorii consecutive pe teren propriu
  • Lazio are 3 înfrângeri și 2 victorii în ultimele 5 meciuri jucate în deplasare

Napoli este favorită clară având în vedere mai ales startul de campionat ale celor două. Totuși putem paria și pe numărul de goluri, având față în față două echipe care au oferit de regulă meciuri cu mai multe goluri. Putem paria pe o cotă de 3.50 că gazdele câștigă și ambele marchează sau pe 1.97 că vor fi peste 2.5 goluri în meci.

Dacă vrem să pariem pe marcatori, pe lângă cotele de mai sus, putem paria și că Osimhen va reuși minim 2 goluri pe o cotă de 4.35 sau, având în vedere faptul că în ambele meciuri ale lui Napoli din acest sezon s-a acordat minim un penalty pe meci, putând paria că vor fi peste 0.5 penaltiuri acordate în meci la o cotă de 3.20 , golgheterul Osimhen având cota de 4.20 că va înscrie din penalty.

Legalbet.ro oferă zilnic cele mai sigure pronosticuri fotbal atent studiate si alese din oferta celor mai bune case de pariuri licențiate în România. Nu uita că acestea sunt recomandari pe care este indicat să le analizezi înainte de a lua decizia de a paria. Încurajăm jocul responsabil și recomandăm să nu joci mai mult decât îți permiți să pierzi.