Mondialul din Qatar sub lupa lui Maraz
Ediţia cu numărul 22 a campionatului mondial din Qatar va începe peste şapte zile, iar în rândurile următoare puteţi afla părerea lui Maraz, unul din tipsterii de la Legalbet, despre această competiţie aşteptată de iubitorii fotbalului, dar mai ales de pariori.
Legalbet: Ce părere ai despre organizarea World Cup 2022 în Qatar? Au fost atâtea controverse legate de acest lucru, care e opinia ta?
E cu siguranţă o ediţie atipică a mondialului, din punct de vedere al perioadei de desfăşurare, dar şi pentru că au apărut foarte multe informaţii despre modul cum ţara organizatoare a gestionat relaţiile cu cei care au muncit acolo pentru ca infrastructura fotbalistică să fie una adecvată.Dincolo de aceste aspecte, e totuşi cea mai importantă competiţie a acestui an şi iubitorii fotbalului o vor aştepta şi de această dată cu mare interes.
Legalbet: Care e favorita ta la câștigarea World Cup 2022 și de ce?
Argentina are ca de obicei un lot extrem de puternic şi nu e exclus ca la acest campionat mondial să aibă un cuvânt greu de spus.Are jucători cu o experienţă competiţională mare, ce joacă în campionatele puternice din Europa şi să nu uităm că Lionel Messi va bifa mai mult ca sigur o ultimă competiţie de anvergură pentru naţionala ţării sale. Consider că unul din starurile celor de la PSG va avea o motivaţie suplimentară şi va încerca să aibă evoluţii pe măsură alături de conaţionalii săi.
Legalbet: Care crezi că va fi echipa surpriză la Cupa Mondială ?
Aş miza pe naţionala Belgiei, pentru că în ultimii ani a ieşit în evidenţă şi e capabilă de un parcurs reuşit în Qatar. Cu jucători precum Courtois, De Bruyne , Mertens, De Ketelaere sau Lukaku, belgienii au toate motivele să spere.
Legalbet: Ce jucător vezi ca favorit la titlul de golgheter al Cupei Mondiale?
Vom putea urmări la lucru jucători precum Mbappe, Neymar, Messi, Luis Suarez, Ronaldo sau Harry Kane, însă nu e exclus să iasă la rampă şi alţi jucători. Eu aş miza pe un argentinian, e vorba de atacantul Lautaro Martinez, de la Inter Milano.
Legalbet: Ce sfaturi speciale ai da pariorilor pentru meciurile de la World Cup 2022?
Dincolo de recomandări cred că e esenţial ca la acest mondial să se ţină cont de faptul că mulţi jucători vin după foarte multe meciuri şi vor evolua în cu totul angrenaj faţă de cel obişnuit de la echipa de club.Mai mult, ar fi benefică o analiză a primelor meciuri, pentru a se paria în cunoştinţă de cauză. E posibil ca forma unor fotbalişti să fie una de excepţie şi la echipa naţională.
Informaţiile relevante despre Campionatul Mondial din Qatar le puteţi găsi pe siteul Legalbet, în secţiunea centrul de pariere.