Meciul Real Valladolid - Valencia: "Pariază 10.000 de euro şi o să iei 20.000 de euro! Fii atent, frate, Valencia o să câştige ambele reprize, OK?"

7 jucători ai lui Real Valladolid au fost "cumpăraţi". Valencia trebuia să câştige ambele reprize pe "Estadio José Zorrilla"!

Real Valladolid a blătuit meciul cu Valencia de pe "Estadio José Zorrilla"

Valencia Club de Fútbol, unul din cluburile de mare tradiţie din Spania, trece printr-o perioadă delicată, pentru că numele său apare alături de cel al lui Real Valladolid, într-un dosar al meciurilor aranjate. În etapa a 38-a, ultima din Primera División, Valencia CF 58p, Getafe CF 58p şi Sevilla FC 56p, erau pe locurile 4, 5 şi 6 şi se luptau pentru a prinde ultima poziţie de Liga Campionilor. Podiumul era cu FC Barcelona 87p, Atlético Madrid 76p şi Real Madrid 68p, echipe care aveau asigurate locurile în cea mai puternică competiţie inter-cluburi din lume. În etapa a 38-a, "Los Ches", "Azulones" şi "Los Nervionenses" au jucat la aceiaşi oră, 17:15, pentru a nu exista discuţii. Valencia CF s-a impus cu 2-0 în deplasare în faţa lui Real Valladolid, Getafe CF nu a reuşit decât un rezultat de egalitate acasă, 2-2 cu Villarreal CF iar Sevilla FC a întâlnit-o acasă pe Athletic Bilbao şi a bătut-o cu 2-0. În urma acestor reziltate, Valencia CF 61p a terminat pe locul 4 şi a prins al doilea sezon consecutiv Liga Campionilor, în timp ce Getafe CF 59p şi Sevilla FC 59p au trebuit să se mulţumească cu o calificare în Europa League. Marca.com a anunţat că meciul care a avut loc pe "Estadio José Zorrilla", pe 18 mai, între Real Valladolid şi Valencia CF, care s-a terminat cu victoria "Los Murciélagos", scor 2-0 (Carlos Soler 36, Rodrigo Moreno 53), este bănuit că a fost aranjat. Pentru Real Valladolid, partida era una fără miză, pentru că avea 41p şi nu mai putea fi ajunsă de Girona FC 37p, în timp ce pentru Valencia, cele 3p erau vitale pentru a se califica în Liga Campionilor.

Au apărut noi dovezi privind aranjarea meciului

Dumpă external linkLink-uri externe interzise, care a anunţat prima acest blat, a venit rândul cotdianului "external linkLink-uri externe interzise" să ofere detalii privind aranjarea meciului Real Valladolid - Valencia, precizând că şapte jucători "Blanquivioletas" au fost "cumpăraţi" şi că "Els Taronges" trebuiau să câştige ambele reprize. Fostul jucător Carlos Reina Aranda, în vârstă de 38 ani, care este cercetat în dosarul în care au fostreţinute multe persoane din lumea fotbalului spaniol, a făcut greşeala de a vorbi la telefon cu un prieten despre trucarea meciului. Poliţia spaniolă a interceptat convorbirea telefonică, astfel că dovezile se adună din ce în ce mai multe. "Sunt 7 jucători cumpăraţi... Pariază 10.000 de euro şi o să iei 20.000 de euro!  Fii atent, frate, Valencia o să câştige ambele reprize, ok? Ascultă-mă, o să câştige prima repriză şi a doua, o să câştige meciul... ştii ce e este, nimeni să nu afle! Nimeni e nimeni, nimeni, nici prietenii tăi sau oricine altcineva!", este convorbirea telefonică interceptată de poliţia iberică.

Blatul a fost făcut doar pentru pariuri

Orice parior din lume ar fi pariat la meciul Real Valladolid - Valencia pe victoria oaspeţilor, pentru că aceştia şi-ar fi asigurat calificarea în Liga Campionilor, aveau un lot mult mai bun şi erau mai în formă, în timp ce gazdele aveau obiectivul îndeplinit, salvându-se de la retrogradare. Aşa cum era de aşteptat, Valencia a câştigat, însă la scorul pe care l-au vrut cei implicaţi cu pariurile, mai exact că "Valencia va câştiga ambele reprize". Potrivit anchetatorilor, intermedierea aranjării meciului s-ar fi făcut prin mijlocaşul defensiv Borja Fernández, cercetat şi el în acest caz şi care a fost titular, fiind înlocuit în minutul 84. Căpitanul lui Real Valladolid a fost contactat cu două zile înaintea partidei de Raúl Bravo, fost jucător la Real Madrid, de asemenea reţinut în dosar. Carlos Reina Aranda şi Raúl Bravo au fost eliberaţi la 31 mai, pe cauţiune, după ce au plătit câte 100.000 de euro pentru a fi eliberaţi din închisoarea din Zaragoza. Cei doi sunt acuzaţi de corupţie în sport, fraudă, spălare de bani şi asociere în grup infracţional.