Manchester United - Manchester City, ponturi pariuri Premier League

Manchester United - Manchester City (duminică, ora 18:30, pe Old Trafford) este derbyul etapei a 31-a din Premier League, cel mai puternic campionat al lumii. Față în față vor fi două mari rivale și formații de prim plan din fotbalul englez, care traversează adevărate perioade de criză. Dacă pentru United nu mai poate fi vorba, în principiu, de participare în cupele europene în stagiunea viitoare (există o șansă, dacă va câștiga Europa League), City luptă pentru un loc de UCL și pentru cucerirea FA Cup.