Ion Alexandru despre finalele Champions League si Europa League 2021

L-am întrebut pe cunoscutul jurnalist sportiv Ion Alexandru despre finalele cupelor europene din sezonul 2020-2021. Iată ce a ieșit:

1. Se apropie finalele cupelor europene din acest sezon. În Europa League au mai rămas patru echipe, se joacă semifinalele: Manchester United vs AS Roma și Villareal vs Arsenal. Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre aceste meciuri și pe cine vezi în finală.

 Sunt două dueluri foarte interesante. E clar că Manchester United, locul 2 din Premier League, are prima șansă în fața Romei, dar forța ofensivă a italienilor poate surprinde. 6-2 în tur este foarte bine pentru englezi, dar Roma nu este 100% eliminată.

O victorie a italienilor în retur nu ar fi o mare surpriză, chiar dacă de calificare se poate vorbi foarte, foarte puțin. O echipă care a știut să gestioneze meciurile cu miză (7 de 0-0 în Premier League, marea majoritate cu rivalele pentru locurile fruntașe) va avea de înfruntat și de oprit o formație care va prinde cu greu un loc în Europa League din Serie A. 

Duelul dintre Villarreal și Arsenal este deschis, după 2-1 pentru spanioli pe teren propriu. E clar că Unai Emery, de 3 ori câștigător al Europea League cu Sevilla, reprezintă o garanție pentru spanioli. Emery a fost managerul ui Arsenal și a fost demis după rezultate neconvingătoare, iar acum Arteta este văzut ca un deschizător de drumuri sau chiar un salavator.

Fostul căpitan de la Arsenal a arătat potential, dar deocamdată rezultatele nu-i dau dreptate. În Premier League, Arsenal este o echipă mediocră și cu multe probleme în toate compartimentele. Adversara din semifinala Europa League, Villarreal aruncă în luptă o forță ofensivă remarcabilă și pare că este ușor favorită pentru o calificare în premieră într-un meci cu o cupă europeană pe masă. Ratarea lui Aubameyang din finalul meciului tur s-ar putea dovedi decisivă în economia calificării.  

2. Ai vreo echipă favorită la câștigarea Europa League? Care sunt argumentele alegerii tale, sunt pur subiective sau țin doar de valoarea echipei?

Manchester United este favorită. Soliditatea defensivă dovedită de echipa lui Solskjaer în ultimele luni este dublată de apetitul ofensiv al jucătorilor precum Bruno Fernandes, Rashford, Greenwood sau Cavani. Solskjaer și-a adus echipa într-o formă exclentă în această parte finală a sezonului și în comparație cu rivale are un avantaj.

E adevărat că nu se poate vorbi de o favorită clară, dar Manchester United pare să aibă ceva în plus. Mai ales după repriza magică de pe Old Trafford în care United a demontat defensiva Romei cu un Cavani ca în zilele cele mai bune. 

3. Semifinalele Champions League sunt Chelsea vs Real Madrid și PSG – Manchester City. Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre aceste meciuri și pe cine vezi în finală.

Chelsea a făcut un meci excelent la Madrid și Realul se poate considera mulșumită cu acest 1-1. Returul de la Londra va fi testul de foc pentru Thomas Tuchel. Neamțul are ca obiectiv a două finală consecutivă în Champions League! Transformarea defensivă a lui Chelsea sub comanda lui Tuchel este remarcabilă și Real va avea nevoie de un nou meci special la retur pentru ca Zidane să poată visa la al 4-lea trofeu al carierei.  

Manchester City a demonstrat maturitate la Paris și rezultatul meciului tur îi dă speranțe pentru prima calificare in finala Champions League. E clar că o echipă ca PSG, care tradițional joacă mai bine în deplasare nu poate fi scoasă din cărți, dar Manchester City are un mic avans după succesul din tur cu 2-1. Neymar, Di Maria și mai ales Mbappe au nevoie de o nouă seară magică, așa cum reușit la Barcelona sau Munchen pentru a merge la Istanbul.  

4. Ai vreo echipă favorită la câștigarea Champions League? Care sunt argumentele alegerii tale, sunt pur subiective sau țin doar de valoarea echipei?

Manchester City are tot ce îi trebuie pentru a putea câștiga în premieră trofeul. Guardiola a creat o echipă compactă și eficientă. Lipsa unui vârf de meserie a transformat echipa din Manchester într-o echipă mai imprevizibilă și mai mobilă. Faptul că a rezolvat în proporție de 99.9% lupta la titlu din Premier League va fi un avantaj pentru echipa lui Guardiola, care se poate concentra exclusiv pe Champions League.

În edițiile precedente, Manchester City a ratat accederea în fazele superioare doar pentru că Pep Guardiola a vrut să inventeze ceva de fiecare data. Acum, managerul catalan poate să demonstreze că are cum să cucerească Europa și fără Messi.  

5. Care crezi că este jucătorul care a impresionat cel mai mult în această ediție a cupelor europene?

Voi alege doi. 

Erling Haaland și-a dat un nou examen de maturitate și a fost principalul marcator al unei echipe pe care a putut să o urce doar până în sferturi, Borussia Dortmund. Haaland este golgheterul la zi al competiției la numai 20 de ani, iar Borussia va face o afacere importantă în vara viitoare, chiar daca norvegianul va vedea Euro la tv.

Marquinhos a crescut enorm în ultimii 2 ani. Brazilianul care a preluat banderola lui PSG de la Thiago Silva este motorul unei echipe care are niște jucători de atac fantastici. Marquinhos m-a impresionat prin felul în care reușește să îmbine faza defensivă, pe care o face impecabil, cu aparițiile eficiente în atac. Brazilianul de 26 de ani a ajuns la maturitare și goluri sale cu Bayern și Manchester City au avut o greutate deosebită.   

6. Ce crezi despre atât de mediatizata Super League? Ar fi  o variantă viabilă pentru dezvoltarea fotbalului European? Sau ar mări și mai mult prăpastia între echipele foarte mari și bogate din Vest și celelalte echipe campioane din Europa? Crezi că mai e o variantă de luat în seamă pentru bogații Europei din fotbal? 

Super Liga a fost doar amânată și este un nou pas către globalizarea fotbalul european. Prăpastia dintre campionate există și va fi mărită de UEFA. Această furtună provocată de cele 12 cluburi rebele a fost oprită de UEFA, nu de fani. Protestele fanilor au fost vocea unei nemulțumiri colective. UEFA va face această Super Ligă în viitorul apropiat și va fi ceva cu care va trebui să trăim. 

Piața europeană este inundată de meciuri în fiecare weekend, dar UEFA vizează alte piețe emergente și să nu suprindă pe nimeni dacă viitoarea Super Ligă va avea partide care se vor desfășura la ore ajustate pentru Asia sau America. Este o evoluție pe care nimeni nu o poate opri. În privința banilor, UEFA a făcut deja primii pași, iar echipe ca Real Madrid sau Barcelona, cu datorii uriașe, vor primi o nouă gură de oxigen în curând.  

7. Meciurile strălucitoare din fazele superioare ale cupelor europene ne îndeamnă să jucăm la pariuri sportive. Dacă ar fi să dai un sfat, doar unul, celor care joacă la pariuri sportive, care ar fi acela?

Analiza tuturor aspectelor care se leagă de aceste meciuri este crucială în luarea deciziilor. Nu vă limitați la semne și căutați soluții peste tot. Exemplele sunt simple. O echipă insistă mai mult pe flancuri și obține cornere sau altă joacă mai agresiv și primește mai multe cartonașe. Statistica vă poate ajuta în găsirea unor cote interesante și obținerea unor câștiguri bune. Dacă pariorii vor combina statistica și flerul atunci totul va fi OK.