Fotbalistii pariaza, dar pe Vodut l-au prins... Tradat de iubita, a fost dat afara de Hagi

Clubul de fotbal FC Viitorul a anunţat azi că Mihai Voduț nu mai este jucătorul echipei constănțene. Iniţial, clubul condus de Gheorghe Hagi i-a suspendat contractul atacantului, după ce au apărut informaţii conform cărora a jucat la pariuri pe meciurile echipei sale, FC Viitorul.


FC Viitorul interzice în totalitate jocurile de pariuri

"Clubul se delimitează de astfel de acţiuni şi nu este responsabil pentru eventualele fapte personale ale jucătorului săvârşite în timpul lui liber. FC Viitorul suspendă momentan contractul jucătorului Mihai Voduţ până când îşi va soluţiona această problemă personală, iar dacă se constată că informaţiile publicate sunt adevărate atunci jucătorului i se va rezilia contractul pentru încălcarea gravă a regulamentului. Clubul interzice în totalitate, prin regulament, jocurile de pariuri, iar toţi jucătorii clubului s-au obligat în mod ferm să respecte regulamentele federaţiei, inclusiv cele care interzic participarea acestora la jocuri de pariuri. În contractul cu jucătorul este stipulat într-un articol special că este interzisă parierea şi răspunde în nume personal pentru orice încălcare a acestuia în faţa clubului", a fost comunicatul grupării din Ovidiu.

Mihai Voduț a ghicit meciurile din Liga 1 Betano

Fosta prietenă a jucătorului a dezvăluit zilele trecute în mass-media că atacantul în vârstă de 24 de ani juca la pariuri inclusiv pe partidele formaţiei FC Viitorul. Conform Cancan, pe 29 septembrie 2018, Mihai Voduț a plasat prin prietena sa un bilet de 8 meciuri, cu miza de 100 de lei, care i-ar fi adus un profit de 19.000 lei, dacă era câştigător. Fotbalistul a pariat pe două meciuri din etapa a 10-a a Ligii 1 Betano, ambele programate a doua zi, că echipa sa FC Viitorul va câştiga acasă cu Astra Giurgiu şi că FCSB se va impune în deplasare în deplasarecu FC Hermannstadt. Atacantul de 24 de ani a nimerit doar 4 din cele 8 meciuri de pe bilet, care a fost necâştigător. Mihai Voduț a nimerit pronosticurile la meciurile FC Viitorul - Astra Giurgiu 1-0 (pronostic 1), FC Hermannstadt - FCSB 1-3 (pronostic 2), ACF Fiorentina - Atalanta Bergamo 2-0 (pronostic 1) şi CF Belenenses Lisabona - Sporting Braga 0-3 (pronostic 2) şi a greşit la Stade Rennes - FC Toulouse 1-1 (pronostic 1), FC Zürich - Neucâtel Xamax 0-0 (pronostic 1), Villarreal CF - Real Valladolid 0-1 (pronostic 1) şi Lille OSC - Olympique Marseille 3-0 (pronostic 2).

Hagi l-a dat afară pe Mihai Voduț

Azi, Gheorghe Hagi, care este patronul şi antrenorul clubului FC Viitorul, a decis să-l dea afară pe fotbalist. Conform site-ului oficial al clubului, "FC Viitorul anunță încetarea raporturilor contractuale cu jucătorul Mihai Voduț. Începând de astăzi, 22 ianuarie 2019, Mihai Voduț nu mai este jucătorul formației constănțene". Numele lui Mihai Voduț a mai apărut în presa de scandal, după ce iubita acestuia Adelina, l-a acuzat pe jucător că lovit-o şi a dat şi alte detalii despre viaţa personală a cuplului. Fosta prietenă a jucătorului a dat presei şi dovada, o captură a biletului pe care l-a pariat, astfel că Hagi a decis să-i rezilieze contractul jucătorului, pentru a da un exemplu şi pentru ceilalţi fotbalişti din lot care ar vrea să parieze.

"Corleone" despre Voduţ: "Este total lipsit de educaţie"!

Mihai Voduț s-a născut pe 28 iulie 1994 la Bucureşti şi a jucat până acum la Chindia Târgoviște, FC Voluntari şi FC Viitorul. În acest sezon a jucat 17 meciuri în Liga 1 Betano pentru echipa constănţeană, înscriind 2 goluri. Atacantul a fost criticat foarte dur de Dumitru Dragomir, care l-a dat şi el afară de la FC Voluntari, când era preşedinte la clubul ilfovean. "Asta cu pariurile e nimic. Eu am lucrat cu Voduţ la Voluntari. Îl dădusem şi eu afară. Este total lipsit de educaţie! Este o stricăciune mică. Greu îl aduci pe linia de plutire. De la familie până la fotbal, nu a avut o educaţie adecvată, nu a avut o educaţie sportivă. Strică mult. El este foarte talentat dacă s-ar pune pe picioare. Nu ştiu dacă mai fumează. Că la cât fuma... Şi bea 6-7 sucuri pe zi. El, ca sportiv, e talentat. Eu l-am dat afară pentru viaţa extrasportivă. Nu ştiam de pariuri. Dar nu aş face un caz din asta. Când eşti un om cu educaţie, cu picioarele pe pământ, îţi alegi bine şi consoartă. Dacă vezi că e stricată, îi dai un brânci. Îşi va găsi echipă pentru că e talentat. Dar oriunde se va duce, va fi mărul stricat. Vă daţi seama că a renunţat şi Hagi la el. Vă daţi seama ce înseamnă asta?", a declarat Dumitru Dragomir la GSP LIVE.