Farul Constanta va juca cu Sheriff Tiraspol in primul tur al Ligii Campionilor
Azi a avut loc la Nyon tragerea la sorți pentru primul tur din preliminariile Ligii Campionilor, sezonul 2023-20024.
Farul vrea să facă uitate rezultatele Viitorului în Europa
Campioana României a fost în grupa a 3-a şi avea ca posibili adversari pe FC Sheriff Tiraspol (Republica Moldova), FC BATE Borisov (Belarus), FC Astana (Kazahstan), Maccabi Haifa (Israel) şi HŠK Zrinjski Mostar (Bosnia și Herțegovina). Constănţenii au sperat să o evite pe Maccabi Haifa şi să cadă cu HŠK Zrinjski Mostar, însă până la urmă sorţii au decis să o întâlnească pe campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol. La casa de pariuri Betano au apărut deja cotele pentru meciul tur, românii fiind uşor favoriţi.
Prima manşă va avea loc la Ovidiu pe 11 sau 12 iulie, manşa aa doua urmând a se disputa pe 18 sau 19 iulie. "Marinarii" vor face tot posibilul să-i elimine pe transnistreni, pentru că echipele care vor fi eliminate în această fază ajung direct în Conference League, spre deosebire de cele care se vor califica, care vor juca în Europa League. Dacă va trece de Sheriff Tiraspol, campioana României va juca în turul 2 preliminar cu învingătoare dintre Hamrun Spartans și Maccabi Haifa.
Sheriff Tiraspol a făcut performanţă în cupele europene
Sheriff Tiraspol este antrenată de italianul Roberto Bordin, fost selecţioner al reprezentativei Moldovei. "Zholto-Chornyye" au în palmares 20 de titluri în Moldova, ultimele 6 fiind consecutive. În urmă cu două sezoane ei au jucat în grupele Ligii Campionilor, unde au uluit toată planeta după ce a bătut-o pe Real Madrid cu 2-1 chiar pe "Estadio Santiago Bernabéu"!. Atunci au mai învins-o cu 2-0 și pe Șahtior Donețk şi s-a clasat pe poziţia a 3-a, peste ucraineni dar sub Real Madrid și Inter Milano. Gruparea patronată de Viktor Gushan a ajuns în Europa League, unde a fost eliminată de Sporting Braga, după executarea loviturilor de departajare.
Roberto Bordin: "Va fi un duel dificil, campionatul României este unul puternic. Noi vom face tot ce e necesar pentru a fi pregătiți la ora jocului. Vom lupta pentru șansa noastră. Farul este unul dintre cei mai tari adversari pe care îi puteam întâlni, dar șansele sunt 50%".
În urmă cu un sezon Sheriff Tiraspol a fost eliminată din Liga Campionilor de FK Qarabağ şi au ajuns în grupele Europa League, unde au terminat pe locul 3 într-o grupă cu Manchester United, Real Sociedad și Omonia Nicosia. A urmat un baraj în Conference League, 0-1 acasă şi 3-1 în deplasare cu Partizan Belgrad. Aventura europeană a moldovenilor s-a terminat în optimile de finală din Conference League, unde au fost eliminaţi de OGC Nice, 0-1 acasă şi 1-3 în deplasare.
Viitorul lui Gică Hagi a dezamăgit în cupele europene
Viitorul Constanţa a debutat în cupele europene în sezonul 2016-2017, în turul 3 preliminar al Europa League, fiind scoasă cu 0-5 şi 0-0 de AA Gent. În sezonul 2017-2018 dobrogenii au fost eliminaţi în turul 3 al Ligii Campionilor cu 1-0 şi 0-4 de APOEL Nicosia şi în play-off-ul din Europa League cu 1-3 şi 0-4 de FC Redd Bull Salzburg. Gruparea din Ovidiu a eliminat în sezonul 2018-2019, în primul tur preliminar al Europa League cu 2-0 şşi 0-0 pe Racing Union Luxembourg, însă nu au putut trece în turul 2 preliminar de Vitesse Arnhem, 2-2 şii 1-3. Ultima participare a Viitorului a fost în sezonul 2019-2020, fiind eliminată cu 6-3 şi 2-1 de AA Gent, în turul al doilea din Europa League.
Transferurile din pauza de vară ale Farului
AU VENIT: Damien Dussaut -Martinica- (fundaș dreapta, Rapid Bucureşti), Zorhan Bassong -Canada- (fundaş stânga, FC Argeş Piteşti), Diogo Viana -Portugalia- (fundaş dreapta, SC Farense Faro), Ionuţ Vână (mijlocaș central, CS Universitatea Craiova), Amine Benchaib -Belgia- (mijlocaș ofensiv, CS Mioveni), Marco Borgnino -Argentina- (mijlocaș stânga, Atlético de Rafaela), Nicolae Carnat (extremă dreapta, CS Mioveni), Rivaldinho -Brazilia- (atacant, CS Universitatea Craiova)
AU PLECAT: Rolandas Baravykas -Lituania (fundaș dreapta, final de contract), Ionuț Larie (fundaș central, final de contract), Carlo Casap (mijlocaș central, contract reziliat), Ștefan Bodișteanu (mijlocaș ofensiv, Oţelul Galaţi), Denis Alibec (atacant, final de contract)
Programul meciurilor din primul tur preliminar al Ligii Campionilor
BK Häcken (Suedia) - FC The New Saints (Țara Galilor)
FC Ballkani (Kosovo) - Ludogoreț Razgard (Bulgaria)
Žalgiris Vilnius (Lituania) - FC Struga (Macedonia de Nord)
KÍ Klaksvík (Insulele Feroe) - Ferencvárosi Budapesta (Ungaria)
Olimpija Ljubljana (Slovenia) - FC Valmiera (Letonia)
HJK Helsinki (Finalnda) - FC Larne (Irlanda de Nord)
FC Lincoln Red Imps (Gibraltar) - FK Qarabağ (Azerbaidjan)
Raków Częstochowa (Polonia) - Flora Tallinn (Estonia)
Slovan Bratislava (Slovacia) - Swift Hesper (Luxemburg)
Farul Constanţa - Sheriff Tiraspol (Moldova)
Hamrun Spartans (Malta) - Maccabi Haifa (Israel)
FC Urartu (Armenia) - HŠK Zrinjski Mostar (Bosnia și Herțegovina)
Partizani Belgrad (Albania) - FC BATE Borisov (Belarus)
FC Astana (Kazahstan) - Dinamo Tbilisi (Georgia)
Shamrock Rovers (Irlanda) va juca cu câştigătoarea turului preliminar (una dintre Atlètic Club d'Escaldes, Budućnost Podgorica, SP Tre Penne și Breiðablik)