Dinamo vrea un spaniol | Hazard aproape de Real | Barça a transferat un francez

Fundaşul dreapta spaniol Albert Dalmau vrea la Dinamo Bucureşti, unde ar veni liber de contract. FC Barcelona l-a transferat pe fundaşul central francez Clément Lenglet de la FC Sevilla. Extrema stângă belgiană Eden Hazard că ar putea pleca în această vară de la Chelsea la Real Madrid.


► ZVONURI - A plecat José Romera, va veni Albert Dalmau?


Dinamo Bucureşti s-a despărţit de fundaşii dreapta José Romera, care s-a transferat la UD Almería şi Constantin Nica, care s-a reîntors la Atalanta Bergamo, clubul de unde a fost împrumutat. Pe 22 iulie, "alb-roşii" vor juca în etapa 1, acasă cu FC Voluntari, însă nu a rezolvat problema pentru postul de fundaş dreapta. Antrenorul Florin Bratu îl are pe acest post doar pe Laurențiu Corbu şi ar dori să mai aducă un jucător. Conform external linkLink-uri externe interzise, Albert Dalmau, fostul jucător al lui Sepsi Sfântu Gheorghe, i-a fost propus lui Florin Bratu de către agentul său, pentru a juca în flancul drept al apărării. Spaniolul în vârstă de 26 ani este liber de contract şi vrea să joace în Ştefan cel Mare, însă totul depinde de Florin Bratu, care a cerut timp de gândire, pentru a analiza toate propunerile pe care le are pe listă. Albert Dalmau, care este cotat la 350.000 € de transfermarkt.com a jucat 16 meciuri pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, având 2 assist-uri.


► TRANSFER - Clément Lenglet, noul jucător al Barçei


Fundaşul central francez Clément Lenglet a avut un sezon foarte bun la FC Sevilla, unde a jucat 33 de meciuri în cele 38 de etape din La Liga, înscriind 3 goluri. În acest sezon FC Barcelona are ca obiective titlul, Cupa Spaniei şi Liga Campionilor, astfel că are nevoie de câţi mai mulţi jucători de valoare, pentru a fi concurenţă. Gruparea "Blaugrana" îi are în centrul defensivei pe Yerry Mina, Thomas Vermaelen, Gerard Piqué și Samuel Umtiti, însă l-a transferat şi pe Clément Lenglet, pentru care a plătit clubului andaluz 35,90 milioane euro. Conform external linkLink-uri externe interzise, stoperul francez în vârstă de 23 ani a stat deja două sezoane la FC Sevilla, unde s-a dovedit a fi un jucător competitiv și matur. Având experiență atât în La Liga cât și în Liga Campionilor, FC Barcelona are încredere noul jucător că va ajunge în scurt timp o opţiune pentru antrenorul Ernesto Valverde, de-al introduce în primul unsprezece.


► ZVONURI - Eden Hazard vrea pe "Santiago Bernabéu"


Extrema stângă belgiană Eden Hazard vrea să se despartă în această vară de Chelsea Londra, club unde a venit în 2012 de la Lille OSC. Acesta va pleca într-o scurtă vacanţă, după ce a avut un sezon epuizant în Premier League (34 meciuri - 12 goluri) şi la Campionatul Mondial din Rusia (6 meciuri - 3 goluri). Ajuns la 27 de ani şi medaliat cu bronz la CM 2018, a declarat că ar putea pleca în această vară de la Chelsea, pentru a merge la echipa sa favorită. Conform external linkLink-uri externe interzise, acea formație este Real Madrid. "După 6 ani minunați la Chelsea, poate că ar fi momentul pentru a descoperi al loc. După acest Campionat Mondial voi spune dacă rămân sau plec, dar Chelsea va decide dacă mă lasă să plec. Deja știți destinația mea favorită. Am fost dat ca transferat la toate cluburile. Săptămâna viitoare se va scrie că ajung la Bayern München. Mă amuză. Voi deja știți pe cine prefer", a declarat Eden Hazard. Campioana Europei s-a despărţit de Cristiano Ronaldo şi negociază cu Roman Abramovich transferul jucătorului belgian.