Dinamo va fi sponsorizat de Vlad Cazino
Dinamo, de la an la an mai slabă
Dinamo Bucureşti trece în ultimii ani printr-o perioadă foarte grea din punct de vedere financiar şi sportiv. Fără bani, clubul nu a putut cumpăra jucători de valoare, astfel că a fost mereu în zona retrogradării. În sezonul 2019-2020 "alb-roşii" s-au salvat pentru că Liga 1 s-a mărit de la 14 la 16 echipe, în sezonul 2020-2021 şi-au revenit abia în play-out cu Dušan Uhrin Jr. pe banca tehnică iar în sezonul 2021-2022 au avut noroc că Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş au ajuns şi mai rău financiar fiind şi depunctate, astfel că cel mai probabil vor juca la baraj cu o echipă clasată pe locul 3 sau 4 din Liga 2.
Dinamo va avea stadion nou
Stadionul din "Groapă" va fi demolat până la finalul anului iar lucrările pentru noua arenă vor începe în ianuarie 2023. Din 14 mai 2022 stadionul "câinilor roşii" va fi preluat de către Compania Națională de Investiții, după care va urma licitația pentru studiul de fezabilitate, se va afla exact cum va arăta noul stadion, câte locuri va avea și de ce facilități va beneficia. "La momentul acesta să faci o estimare… e cam greu! Având experiența celorlalte stadioane, undeva la 24 de luni, cam doi ani. Trebuie să ținem cont și de zonă", a declarat directorul CNI, Adrian Cefalan.
Dinamo va primi bani de la Unibet şi Vlad Cazino
Dinamo a avut mulţi ani un sponsor mare, Orange, însă după ce a ajuns o echipă mediocră, contractul nu a mai fost prelungit. În ultimii ani sponsorul de pe tricouri este Unibet iar cel tehnic Macron. Alţi bani vin din drepturile tv şi de la DDB. Încă nu se ştie dacă clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare se va salva de la retrogradare, însă conducerea clubului a prelungit contractele cu Unibet, care va oferi 400.000 de euro pe sezon și Macron. În plus, din sezonul următor dinamoviştii vor fi sponsorizaţi şi de Vlad Cazino, face parte din grupul Kindred.
Dan Giuraniuc: Vlad Cazino va veni alături de Unibet
Dan Giuraniuc, directorul de marketing al clubului Dinamo, a confirmat pentru Legalbet că din sezonul viitor Vlad Cazino va sponsoriza echipa de fotbal. "Momentan încă nu pot oferi detalii, însă Vlad Cazino va veni alături de Unibet în parteneriat, fiind din acelasi grup, Kindred. Unibet va ramâne pe piept. Momentan discuția este între Răzvan Zăvăleanu și Florin Răducioiu și am primit și eu corespondența de e-mail", a declarat Dan Giuraniuc, care a adăugat că acordul dintre Vlad Cazino şi Dinamo va fi pentru o perioadă de doi ani şi că suma de bani va fi mai mică decât cea oferită de Unibet.