Cupa Confederațiilor 2017 | Grupa B | Australia - Germania

Australia

Australia a reuşit o victorie extrem de importantă, acasă, cu Arabia Saudită, în preliminariile CM 2018, scor 3-2 (Tomi Juric 7, 36, Tom Rogic 64 - Salem Al-Dawsari 23, Mohammad Al-Sahlawi 45+2). Astfel, echipa antrenată de Ange Postecoglou, continua lupta de calificare la Cupa Mondială din Rusia, cu Japonia şi Arabia Saudită. După 8 etape, Australia se află pe locul 3 cu 16 puncte, după Japonia 17 puncte şi Arabia Saudită 16 puncte. Primele două clasate se califică direct la turneul final, în timp ce ocupanta locului 3 va juca un baraj. Emiratele Arabe Unite, Irak şi Thailanda nu au şanse la locurile 1-3.

Reprezentativa "Socceroos" a jucat pe 13 iunie un meci amical de lux, la Melbourne, cu Brazilia, însă a fost surclasată cu scorul de 4-0 (Diego Souza 1, 90+3, Thiago Silva 62, Taison 75). Australia a avut ghinionul de a primi gol în secunda 10, apoi a  jucat destul de bine până la 0-2. Victoria brazilienilor a fost meritată, însă scorul a fost orea mare, ţinând cont de ce s-a jucat pe teren.

În acest an "cangurii" au disputat 4 meciuri, cu Irak (1-1, deplasare), Emiratele Arabe Unite (2-0, acasă) şi Arabia Saudită (3-2, acasă) în preliminariile CM 2018 şi amicalul cu Brazilia (0-4, acasă).

La Cupa Confederațiilor, echipa naţională a Australiei va juca cu Germania, Chile şi Camerun, fiind într-o grupă foarte grea, unde în mod normal nu prea are cum să se claseze pe primele două locuri. Totuşi, în fotbal mai există şi surprize, şi chiar dacă Australia este cotată cu 7.50 la Betano să câştige, cu siguranţă îşi va juca şansa.
 
• Australia are o singură înfrângere în ultimele 9 meciuri

• Echipa lui Ange Postecoglou a încasat 6 goluri în ultimele 2 partide

• Selecţionată "Socceroos" este neînvinsă în ultimele 2 întâlniri cu Germania

• Mile Jedinak, mijlocaşul lui Aston Villa, nu va putea juca, fiind accidentat

• Echipa probabilă: Ryan - McGowan, Sainsbury, Degenek - Leckie, Luongo, Mooy, Smith - Rogic, Kruse - Juric. Selecţioner: Ange Postecoglou.

• Următorul adversar: Camerun (22.06.2017)

Meciul va fi arbitrat de Mark Geiger (SUA) - Joe Fletcher (Canada), Charles Justin Morgante (SUA). Arbitru de rezervă: Wilmar Roldán (Columbia). Arbitri asistenţi video: Ravshan Irmatov (Uzbekistan), Alexander Guzman (Columbia) şi Artur Soares Dias (Portugalia)

Ultimele rezultate între Australia şi Germania:
13.06.2010: Germania - Australia 4-0 (CM 2010)
29.03.2011: Germania - Australia 1-2 (amical)
25.03.2015: Germania - Australia 2-2 (amical)

Germania

Germania continuă marşul spre CM din Rusia, zdrobind în ultimul meci pe San Marino cu scorul de 7-0 (Julian Draxler 11, Sandro Wagner 16, 29, 85, Amin Younes 38, Shkodran Mustafi 47, Julian Brandt 72). După 6 etape disputate în preliminarii, echipa antrenată de Joachim Löw are bilanţ maxim, 18 puncte şi un golaveraj de vis, 27-1. Aşadar, nemţii sunt practic calificaţi la Cupa Mondială din Rusia, fiind mult mai buni decât Irlanda de Nord, Cehia, Azerbaidjan, Norvegia sau San Marino.

Dacă în preliminariile CM 2018 "Nationalmannschaft" a câştigat pe linie, în schimb, în ultimul amical disputat pe stadionul "Brøndby" cu Danemarca (10 iunie), a obţinut cu şansă o remiză, fiind aproape de înfrângere, 1-1 (Christian Eriksen 19 - Joshua Kimmich 88). Probabil jucătorii, care veneau după un sezon epuizant, erau mai mult cu gândul la vacanţă, altfel nu se explică prestaţia dezamăgitoare cu danezii, care nu mai sunt de mult o forţă.

În 2017, nemţii au disputat 4 meciuri, la fel ca australienii, 2 în preliminariile CM 2018 cu Azerbaidjan (4-1, deplasare) şi San Marino (7-0, acasă) şi 2 amicale cu Anglia (1-0, acasă) şi Danemarca 1-1 (deplasare). Obiectivul Germaniei la Cupa Confederațiilor este clar, să termine pe primul loc. Partida cu Australia va fi abordată doar la victorie, nemţii fiind cunoscuţi pentru faptul că la competiţiile importante, dau totul pe teren.
 
• Germania a pierdut ultima dată la Euro 2016, pe 7 iulie 2016, 0-2 cu Franţa

• Naţionala "Nationalmannschaft" nu are în palmares Cupa Confederațiilor

• Echipa lui Joachim Löw a marcat 13 goluri în cele 4 partide disputate în 2017

• Echipa probabilă: Stegen - Süle, Mustafi, Rüdiger - Kimmich, Goretzka, Can, Hector - Draxler - Stindl, Wagner. Selecţioner: Joachim Löw.

• Următorul adversar: Camerun (22.06.2017)


Pronostic: Australia - Germania: 2 solist (1.40 la Betano)