CSKA Sofia - Sepsi OSK, pronosticuri la pariuri, preliminariile Conference League

Echipa care merge mai departe va avea de înfruntat câștigătoarea din dubla manșă dintre Torpedo Kutaisi, din Georgia și Aktobe din Kazahstan. Mai e mult până departe însă, iar până la duelul din următoarea fază a competiției, CSKA și Sepsi promit să își facă viață grea una celeilalte.

CSKA vs Sepsi: formă, rezultate și statistici

Pentru ambele echipe este primul meci european din actualul sezon, însă ambele au trecut deja de perioada de pregătire, începând chiar și meciurile oficiale.

În sezonul trecut, CSKA a fost la un pas de calificarea în grupele Conference League. O victorie în meciul tur din play-off contra lui Basel i-a făcut pe fanii bulgarilor să spere la o prezență în grupe, însă în returul din Elveția, Basel a întors scorul pe final de meci și s-a impus cu scorul general de 2-1. 

În campionat a fost din nou la limită; CSKA a fost aproape să încheie supremația lui Ludogorets în campionat însă a încheiat în cele din urmă sezonul pe locul 2, la 1 punct în spatele multiplei campioane, iar victoria din ultima etapă în fața rivalilor de la Levski nu a reușit decât să le îndulcească amarul unui sezon în care au fost aproape de două obiective majore, dar s-au împiedicat de fiecare dată la final.

În acest sezon, CSKA a început campionatul cu un egal în fața modestei Hebar, apoi a reușit prima victorie împotriva celor de la Krumovgrad la limită, cu 1-0.

Sepsi OSK este o echipă ce pare să crească de la an la an. După ce a reușit să obțină a doua cupă a României consecutivă, Sepsi s-a impus, din nou și în Supercupa României în fața campioanei Farul Constanța. În actualul sezon de campionat, Sepsi a debutat cu un egal alb în Giulești, iar în cea de-a doua etapă a reușit să obțină și prima victorie, scor 1-0 pe teren propriu cu FCU 1948.

Cele două adversare vin astfel după un început de sezon identic, cu o remiză albă în deplasare în prima etapă și cu o victorie scor 1-0 pe teren propriu în cea de-a doua etapă. Totuși, adversarii întâlniți de cei de la Sepsi în primele etape din campionat sunt ceva mai tari decât cei pe care i-a întâlnit CSKA în campionatul bulgariei.

CSKA vs Sepsi: lot de jucători, transferuri, staff și echipe probabile

CSKA Sofia este condusă de pe bancă de sârbul Sasa Ilic, un fotbalist cu un nume sonor pentru vecinii din Serbia. Cariera lui de jucător este legată în mare parte de Partizan Belgrad, dar a mai trecut și pe la echipe precum Celta Vigo, Galatasaray sau RB Salzburg. Ilic se află la al doilea sezon pe banca celor de la CSKA, iar în cele 43 de meciuri în care a stat pe banca bulgarilor a obținut o medie de 2.26 puncte pe meci. 

Vicecampioana Bulgariei are un lot mixt format și din fotbaliști bulgari, dar și destui sud-americani. Pe lângă columbianul Brayan Moreno, la CSKA au mai ajuns în această vară încă 2 columbieni, Brayan Cordoba și Danilo Asprilla și ecuadorianul Michael Estrada. CSKA pune totuși preț și pe tinerii fotbaliști bulgari, motiv pentru care i-a promovat de la echipa secundă pe atacantul de 19 ani Emilio Papazov alaturi de mijlocasii Ilian Antonov și Georgi Chorbadzhiyski. Bulgarii s-au despărțit însă de atacantul brazilian Mauricio, plecat la Coritiba. 

Echipa probabila: Busatto - Petrov, Sanyang, Turitsov, Mahmutovic, Koch - Carreazo, Heintz, Lindseth, Youga - Phaeton

Sepsi are speranțe mari pentru noul sezon. După ce s-a despărțit de Cristiano Bergodi, care a părăsit echipa în această vară și s-a instalat pe banca tehnică a celor de la Rapid, Sepsi l-a adus pe Liviu Ciobotariu cu care speră să depășească performanțele din sezoanele trecute.

Sepsi a făcut câteva transferuri interesante, din care amintim pe Debeljuh de la CFR Cluj, Darius Oroian de la Steaua București sau Vitalie Damașcan de la Voluntari. Aceștia se alătură unui lot deja destul de valoros, din care fac parte Safranko, Cosmin Matei, Rodriguez sau Roland Niczuly. Unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei este Mario Rondon, care la 37 de ani speră că va avea un cuvânt de spus și în acest an.

Echipa probabilă: Niczuly - Ciobotariu, Dumitrescu, Balasa, Otelita - Rodriguez, Paun, Matei - Stefanescu, Damascan, Safranko



CSKA Sofia vs Sepsi OSK: cote și pronostic

CSKA are de partea ei experiența mai mare în cupele europene și un lot care pe hârtie este superior lotului lui Sepsi, având și un buget mult mai consistent. De asemenea, se bazează pe continuitatea antrenorului cu care a fost la un pas să câștige titlul în sezonul trecut.

Marea favorită a acestei prime manșe este vicecampioana bulgariei, însă formația din Sfântu-Gheorghe a arătat destul de bine în primele meciuri oficiale din acest sezon, în care a scăpat neînvinsă atât din duelul cu campioana Farul, cât și din cel cu Rapid, o echipă care și-a anunțat intenția de a se bate la primele locuri.

Este clar că va fi un meci greu pentru Sepsi, dar ne așteptăm de la formația lui Ciobotariu să tragă tare și să reușească să înscrie măcar un gol, la fel cum au făcut-o în 4 din ultimele 5 meciuri oficiale jucate în deplasare.