FC Bayern München și Betano semnează un parteneriat strategic

FC Bayern München, de 34 de ori campioană a Germaniei și de 6 ori campioni Europeni, anunță încheierea unui parteneriat pe trei ani cu Betano, brandul internațional de top în pariuri sportive și jocuri online, deținut de Kaizen Gaming. Această alianță strategică stabilește Betano drept Partener Oficial al FC Bayern München începând cu sezonul competițional 2025-2026, până în sezonul 2027-2028.

Michael Diederich, Vicepreședinte Executiv al FC Bayern München, a declarat: "Suntem încântați că Betano este noul Partener Oficial al FC Bayern. Betano se remarcă drept un lider global pe piața sa - un brand inovator și orientat spre performanță - valori pe care le apreciem și pe care le împărtășim. Alături de Betano, am obținut încă un partener de încredere, care ne va sprijini în atingerea obiectivelor de creștere și în consolidarea avantajului competitiv în inovație".

George Daskalakis, CEO Kaizen Gaming, a declarat: "Astăzi marcăm un nou capitol important pentru Kaizen Gaming și Betano, prin această colaborare remarcabilă cu FC Bayern. La începutul călătoriei noastre, un astfel de parteneriat cu unul dintre cele mai emblematice cluburi din fotbalul mondial părea doar un vis. FC Bayern München reprezintă excelența în fotbal, iar acest parteneriat reflectă drumul extraordinar parcurs de compania noastră și recunoașterea Betano ca brand de top în pariuri sportive și jocuri online la nivel global".

Julio Iglesias, Chief Commercial Officer, Kaizen Gaming, a adăugat: "Germania a fost întotdeauna una dintre cele mai importante piețe pentru noi – fiind cea de a doua în care Betano a fost lansat. Astăzi, anunțăm cel mai important parteneriat al nostru în această țară și ne reafirmăm angajamentul de a oferi experiențe de joc inovatoare, sigure și responsabile fanilor germani. Desigur, FC Bayern München depășește granițele Germaniei, bucurându-se de milioane de suporteri la nivel global. Pe măsură ce Betano își extinde amprenta internațională, acest parteneriat ne oferă oportunitatea de a ne conecta cu fanii din întreaga lume".


Despre Kaizen Gaming | Betano

Kaizen Gaming este una dintre cele mai mari companii GameTech din lume. Cu accent pe Tehnologie și Oameni, compania își propune să îmbunătățească experiența pe care o oferă milioanelor de clienți din întreaga lume și să ofere divertisment fanilor sportului într-un mod distractiv și responsabil.

Kaizen Gaming deține brandul premium de pariuri sportive și jocuri online Betano, cu prezență în numeroase piețe din Europa, America și Africa. Compania are peste 2.700 de angajați la nivel global.

Kaizen Gaming este recunoscută ca un jucător de top pe piața globală a pariurilor sportive și a jocurilor, obținând mai multe premii importante, inclusiv o premieră mondială de șapte trofee într-un singur an la EGR Operator Awards 2024 ("Operatorul Anului", "Angajatorul Anului", "Program de Afiliere", "Operator de Pariuri pe Fotbal", "Produs Dezvoltat In-House", "Operator de Pariuri Live" și "Produs de Pariuri Sportive Mobil").

Pentru mai multe informații, vizitați Kaizen Gaming și Betano.

Despre FC Bayern München

Fondat în anul 1900, FC Bayern München a fost fondat în anul 1900 și a sărbătorit 125 de ani de existență devenind primul club din lume care a depășit pragul de 400.000 de membri. Motto-ul clubului, este "Mia san mia" ("Suntem ceea ce suntem"). FC Bayern deține recordul de campioană a Germaniei cu 34 de titluri naționale, respectiv 20 de trofee ale DFB Cup. Pe plan european, clubul a cucerit de 6 ori UEFA Champions League, remarcându-se în special în 2013 și 2020, ani în care a câștigat tripla istorică și Cupa Mondială a Cluburilor. Pe lângă performanțele sportive, clubul are o prezență economică solidă și durabilă, fiind unul dintre cele mai puternice cluburi din lume din punct de vedere financiar. FC Bayern München este implicat activ în proiecte sociale și comunitare, susține dezvoltarea tinerilor sportivi și desfășoară numeroase acțiuni umanitare. Clubul are, de asemenea, secții de fotbal feminin, baschet și sport de masă, demonstrând o implicare extinsă în viața sportivă. Suporterii și membrii reprezintă inima clubului, iar Allianz Arena rămâne un simbol al fotbalului modern.