Cine va castiga turneul de la Wimbledon? Federer, Djokovic sau Nadal?

Roger Federer, Novak Đoković şi Rafael Nadal sunt principalii favoriţi de a câştiga turneul de la Wimbledon. Până acum aceştia nu au pierdut niciun set şi cu toţii speră să câştige al treilea turneu de Mare Şlem din acest an.


Roger Federer vrea al 9-lea titlu la Wimbledon


Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul doi mondial, s-a calificat în optimile turneului de la Wimbledon, după ce l-a eliminat în turul al-III-lea pe germanul Jan-Lennard Struff, cu 6-3, 7-5 şi 6-2. Jucătorul elveţian, care va împlini 37 de ani în luna august, a obţinut a 175-a victorie pe iarbă din cariera sa, doborând astfel recordul fostului campion american Jimmy Connors. Până acum, Roger Federer, care este favorit de a câştiga turneul londonez, având cota 1.95 la Betano, i-a eliminat în turul I pe sârbul Dušan Lajović, cu 6-1, 6-3, 6-4 şi în turul al-II-lea pe slovacul Lukáš Lacko, cu 6-4, 6-4 şi 6-1. Tenismanul din Ţara Cantoanelor, care a câştigat de 8 ori turneul de la Wimbledon, în 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012 şi 2017, va juca luni, în optimile de finală, cu francezul Adrian Mannarino. Dacă va reuşi să-l elimine pe francez, Roger Federer va juca în sferturile de finală cu învingătorul dintre francezul Gaël Monfils şi sud-africanul Kevin Anderson.


Novak Đoković şi Rafael Nadal, principalii adversari ai lui Roger Federer


Al doilea favorit de la Wimbledon, sârbul Novak Đoković (5.50 la Betano) a trecut în turul I de americanul Tennys Sandgren, cu 6-3, 6-1 şi 6-2, în turul al-II-lea pe argentinianul Horacio Zeballos Jr., cu 6-1, 6-2 şi 6-3, iar în turul al-III-lea va juca azi cu britanicul Kyle Steven Edmund, cotele Betano fiind 1.26 pentru victoria sârbului şi 3.75 pentru un succes al americanului. Novak Đoković a câştigat de 3 ori turneul de la Wimbledon, în 2011, 2014 şi 2015. Al 3-lea favorit de la Wimbledon, spaniolul Rafael Nadal (6.00 la Betano), a trecut în turul I de israelianul David "Dudi" Sela, cu 6-3, 6-3 şi 6-2, în turul al-II-lea pe kazahul Mikhail Kukushkin, cu 6-4, 6-3 şi 6-4, iar în turul al-III-lea va juca azi cu australianul Alex de Minaur, cotele Betano fiind 1.07 pentru victoria spaniolulului şi 3.75 pentru un succes al australianului. Rafael Nadal a câştigat de 2 ori turneul de la Wimbledon, în 2008 şi 2010.


Cotele Betano pentru câştigătorul turneului de la Wimbledon



















Ultimele 15 finale de la Wimbledon


2003

Roger Federer - Mark Philippoussis

7-6, 6-2, 7-6

2004

Roger Federer - Andy Roddick

4-6, 7-5, 7-6, 6-4

2005

Roger Federer - Andy Roddick

6-2, 7-6, 6-4

2006

Roger Federer - Rafael Nadal

6-0, 7-6, 6-7, 6-3

2007

Roger Federer - Rafael Nadal

7-6, 4-6, 7-6, 2-6, 6-2

2008

Rafael Nadal - Roger Federer

6-4, 6-4, 6-7, 6-7, 9-7

2009

Roger Federer - Andy Roddick

5-7, 7-6, 7-6, 3-6, 16-14

2010

Rafael Nadal - Tomáš Berdych

6-3, 7-5, 6-4

2011

Novak Đoković - Rafael Nadal

6-4, 6-1, 1-6, 6-3

2012

Roger Federer - Andy Murray

4-6, 7-5, 6-3, 6-4

2013

Andy Murray - Novak Đoković

6-4, 7-5, 6-4

2014

Novak Đoković - Roger Federer

6-7, 6-4, 7-6, 5-7, 6-4

2015

Novak Đoković - Roger Federer

7-6, 6-7, 6-4, 6-3

2016

Andy Murray - Milos Raonic

6-4, 7-6, 7-6

2017

Roger Federer - Marin Čilić

6-3, 6-1, 6-4