Chile- Columbia va fi un meci cu multe goluri

Copa America din acest an nu a fost unul dintre cele mai bine organizate turnee finale pe care am avut ocazia sa le vedem pana acum, insa am putut vedea cateva performante foarte bune ale unor echipe de top. Ma refer aici, desigur, la finalista Argentina, condusa in mod exemplar de catre Leo Messi, dar si la Chile, Columbia si chiar Mexic.

 

Aceasta din urma, insa, a avut parte de o infrangere dezastruoasa in sferturi in meciul cu Chile, pe care l-a pierdut cu scorul de 7-0. Practic, acesta este principalul motiv pentru care majoritatea oamenilor aleg sa parieze pe Chile in acest meci.

 

Si nu am putea sa-i contrazicem. Sanchez, Vargas si Vidal par a se intelege de minune, iar echipa lor este in acest moment atat de bine sudata, incat unii sunt de parere ca doar Argentina ar avea puterea de a o invinge. James Rodriguez si compania sunt, cel mai probabil, de alta parere si vor miza, printre altele, pe absenta lui Vidal.

 

Columbia a inceput foarte bine turneul, insa dupa doua victorii, a fost invinsa de Costa Rica, iar in meciul din sferturi cu Peru a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe.

 

Pariere

 

Trebuie sa stii ca nu exista prelungiri in meciurile de la Copa America, astfel ca, dupa 90 de minute, meciul va avansa direct la penalty-uri. Este greu de prezis care va fi rezultatul final, astfel ca o solutie mai buna ar fi sa te axezi pe golurile marcate. Cel mai probabil, vor fi marcate peste 2.5 goluri, iar daca pariezi pe acest lucru, NetBet iti ofera o cota de 2.15.