CFR Cluj si FCSB in grupele Europa Conference League
Astăzi la İstanbul s-au tras la sorţi grupele Europa Conference League, unde România a avut două reprezentante, Fotbal Club FCSB și CFR Cluj. Ultima dată când fotbalul românesc a avut două echipe a fost în urmă cu 6 ani, când Steaua Bucureşti și Astra Giurgiu evoluau în Europa League.
"Roş-albaştrii" şi "alb-vişinii" au fost în urna a 2-a valorică, alături de FK Molde, ACF Fiorentina, 1. FC Köln, Hapoel Be'er Sheva, Apollon Apollon şi Slovan Bratislava.
FCSB are o grupă tare, CFR una accesibilă
Echipa antrenată de Nicolae Dică le-a eliminat în tururile preliminare pe FC Saburtalo, FC DAC 1904 Dunajská Streda şi Viking Stavanger. "Fecesebiştii" au fost repartizaţi în Grupa B, alături de West Ham United (Anglia), RSC Anderlecht Bruxelles (Belgia) şi Silkeborg IF (Danemarca). Echipa antrenată de Dan Petrescu a fost eliminată ruşinos din Liga Campionilor de Pyunik Yerevan, însă a trecut de Inter d'Escaldes, Shakhtyor Soligorsk şi NK Maribor, calificându-se din nou în grupele Europa Conference League. "Feroviarii" au avut noroc la tragerea la sorţi, urmând a juca în Grupa G cu Slavia Praga (Cehia), Sivasspor Kulübü (Turcia) şi FC Ballkani (Kosovo).
Meciurile "roş-albaştrilor" din Grupa B
8 septembrie, 22:00: West Ham United - Fotbal Club FCSB
15 septembrie, 22:00: Fotbal Club FCSB - RSC Anderlecht Bruxelles
6 octombrie, 19:45: Silkeborg IF - Fotbal Club FCSB
13 octombrie, 22:00: Fotbal Club FCSB - Silkeborg IF
27 octombrie, 19:45: RSC Anderlecht Bruxelles - Fotbal Club FCSB
3 noiembrie, 22:00: Fotbal Club FCSB - West Ham United
Meciurile "alb-vişiniilor" din Grupa G
8 septembrie, 19:45: FC Ballkani - CFR Cluj
15 septembrie, 19:45: CFR Cluj - Sivasspor Kulübü
6 octombrie, 22:00: Slavia Praga - CFR Cluj
13 octombrie, 19:45: CFR Cluj - Slavia Praga
27 octombrie, 22:00: Sivasspor Kulübü - CFR Cluj
3 noiembrie, 19:45: CFR Cluj - FC Ballkani
Cum arată grupele Europa Conference League
- Grupa A: İstanbul Başakşehir, ACF Fiorentina, Heart of Midlothian, FK Rīgas
- Grupa B: West Ham United, FCSB, RSC Anderlecht Bruxelles, Silkeborg IF
- Grupa C: Villarreal CF, Hapoel Be'er Sheva, FK Austria Viena, Lech Poznań
- Grupa D: Partizan Belgrad, 1. FC Köln, OGC Nice, 1. FC Slovácko
- Grupa E: AZ Alkmaar, Apollon Limassol, FC Vaduz, FC Dnipro
- Grupa F: KAA Gent, FK Molde, Shamrock Rovers, Djurgårdens IF
- Grupa G: Slavia Praga, CFR Cluj, Sivasspor Kulübü, FC Ballkani
- Grupa H: FC Basel, Slovan Bratislava, Žalgiris Vilnius, Pyunik Yerevan
Finala Europa Conference League va avea loc în Cehia
Meciurile din grupele Europa Conference League se vor juca pe 8 septembrie, 15 septembrie, 6 octombrie, 13 octombrie, 27 octombrie şi 3 noiembrie. Prima clasată în grupa de Europa Conference League se va califica direct în optimile competiției, în timp ce echipa de pe locul 2 va juca un play-off cu o adversară care va ocupa poziția a 3-a în grupele Europa League. Finala Europa Conference League se va disputa pe "Fortuna Arena" din Praga.
Sepsi OSK şi CS U Craiova vor urmări competiţia la tv
România a mai avut 2 echipe în Europa Conference League, însă nu au reuşit să se califice în grupe. Câştigătoarea Cupei României, Sepsi Sfântu Gheorghe a eliminat-o în turul al doilea preliminar pe Olimpija Ljubljana (Slovenia), însă nu a avut nicio şansă în turul al treilea cu Djurgårdens IF (Suedia). CS Universitatea Craiova, echipă care a câştigat barajul cu FC Botoşani a trecut în turul al doilea de Vllaznia Shkodër (Albania), în turul al treilea de Zorya Luhansk (Ucraina), însă a fost eliminată în play-off de Hapoel Be'er Sheva (Israel), după executarea loviturilor de departajare.