CFR Cluj este favorită de a câştiga Liga 1. FCSB porneşte cu şansa a doua
Pe 12 iulie 2019 va începe un nou sezon în Liga 1, meciul de deschidere urmând a avea loc pe stadionul "Anghel Iordănescu", între FC Voluntari şi Sepsi Sfântu Gheorghe, în timp ce ultima partidă va fi la Ovidiu între FC Viitorul şi Dinamo Bucureşti. În sezonul precedent titlul a fost luat tot de CFR Cluj, care va juca în turul I preliminar al Ligii Campionilor cu FC Astana, în timp ce FC Viitorul a câştigat în premieră Cupa României şi va juca în turul al-II-lea preliminar din Europa League cu Royal Antwerp FC. Fotbal Club FCSB şi Universitatea Craiova vor juca în turul I preliminar din Europa League cu FC Milsami Orhei, respectiv cu Səbail FC. Au retrogradat în Liga 2 Dunărea Călărași şi Concordia Chiajna, în timp ce FC Hermannstadt s-a salvat la baraj, după o dublă manşă cu Universitatea Cluj. Mai trebuie de notat că pentru a doua oară consecutiv, Dinamo București nu a reuşit să se califice în play-off.
"Feroviarii" sunt favoriţi de a câştiga din nou campionatul
2007-2008, 2009-2010, 2011-2012, 2017-2018 şi 2018-2019 sunt sezoanele în care CFR Cluj a câştigat campionatul în Liga 1. "Feroviarii" au reuşit însă în acest sezon, în premieră, să câştige titlul pentru a doua oară consecutiv. "Alb-vişinii" au fost antrenaţi în sezonul regular de Edward Iordănescu (etapa 1), portughezul António Conceição (etapele 2-24) şi Alin Minteuan (etapele 25-26), iar în play-off de Alin Minteuan (etapele 1-2) şi Dan Petrescu (etapele 3-10). În urmă cu un an, Dan Petrescu a plecat de la Cluj după ce a câştigat campionatul, fiind atras de banii oferiţi de chinezii de la Guizhou Hengfeng, iar CFR a dezamăgit în cupele europene, fiind eliminată din Liga Campionilor de Malmö FF şi din Europa League de F91 Dudelange. Acum "Bursucul" a rămas în Gruia, însă rămâne de văzut dacă va reuşi să-i califice pe "feroviari" în grupele Ligii Campionilor sau Europa League. În pauza de vară, ardelenii l-au pierdut doar pe Cristian Manea şi pe Alexandru Ioniță II, în rest s-a despărţit de Ádám Lang, Thierry Moutinho, Mate Maleš şi Cristian Bud, jucători care nu au confirmat. Lotul a fost întărit cu Mateo Sušić, Andrei Burcă, Michaël Pereira, Luís Aurélio, Yacouba Sylla şi Mario Rondón. Campionii au acum un lot mai puternic decât în play-off şi au devenit favoriţi de a câştiga campionatul în sezonul 2019-2020, având cota 2.20 pe Betano.
FCSB porneşe cu şansa a doua de a câştiga titlul
Fotbal Club FCSB a ratat câştigarea titlului a 4-oară consecutiv, deşi la începutul sezonului era considerată de toate casele de pariuri ca favorită. Fosta Steaua a obţinut ultimul titlu în sezonul 2014-2015 cu Constantin Gâlcă pe banca tehnică. De atunci, Astra Giurgiu, FC Viitorul şi CFR Cluj de două ori la rând au fost campioanele României. "Roş-albaştrii" au fost favoriţi în sezoanele precedente de a câştiga campionatul, însă acum vor porni cu şansa a doua, după campioana CFR Cluj, având cota 2.65 pe Betano. În pauza de vară, patronul Gigi Becali a vândut doi titulari şi în schimb nu a cumpărat nimic, niciun jucător de top, care să aducă un plus de valoare, venind doar Claudiu Belu-Iordache, Răzvan Oaidă şi Aïssa Laïdoun. Romário Benzar şi Júnior Morais au fost vânduţi la US Lecce, respectiv Gazişehir Gaziantep, în timp ce Filipe Teixeira, Florentin Matei, Adrian Stoian şi Raul Rusescu nu au mai fost păstraţi. Conform Betano, echipa antrenată de Bogdan Andone are cota 2.65, fiind a doua favorită, după CFR Cluj. Perioada transferurilor de vară în Liga 1 Casa Pariurilor va fi în perioada 11 iunie 2019 - 2 septembrie 2019, astfel că suporterii FCSB-ului încă mai speră ca până la urmă să fie aduşi Florin Ştefan de la Sepsi Sfântu Gheorghe, Alex Paşcanu de la tineretul lui Leicester City şi Adrian Petre de la Esbjerg fB, jucători pe care latifundiarul din Pipera se lăuda că îi va transfera...
Cotele Betano pentru câştigătoarea Ligii 1 | |
CFR Cluj | 2.20 |
Fotbal Club FCSB | 2.65 |
Universitatea Craiova | 10.00 |
FC Viitorul | 15.00 |
Dinamo Bucureşti | 30.00 |
Astra Giurgiu | 50.00 |
Gaz Metan Mediaş | 100.00 |
Sepsi Sfântu Gheorghe | 100.00 |
FC Botoşani | 100.00 |
CSM Politehnica Iași | 150.00 |
FC Voluntari | 150.00 |
FC Hermannstadt | 200.00 |
Chindia Târgovişte | 300.00 |
Academica Clinceni | 500.00 |