Galatasaray a marcat 24 de ani de la titlul câștigat cu Mircea Lucescu: „Nu te vom uita, Luce”

Galatasaray a postat un mesaj comemorativ la 24 de ani de la titlul câștigat în Turcia sub comanda lui Mircea Lucescu. Clubul din Istanbul a rememorat performanța din 28 aprilie 2002, când echipa a învins Kocaelispor cu 2-0. „Nu te vom uita, Luce!”, au scris turcii despre tehnicianul român stins din viață recent.

„Galatasaray a câștigat al 15-lea titlu de campioană alături de antrenorul nostru de neuitat, Mircea Lucescu, devenind astfel prima echipă din Turcia cu 3 stele! Nu te vom uita, Luce…”, a transmis gruparea „Cimbom” într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare pentru a onora memoria tehnicianului.

Mircea Lucescu a încetat din viață la 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani, la scurt timp după ce a condus naționala României în barajul pentru Cupa Mondială contra Turciei. În perioada petrecută la Istanbul între 2000 și 2002, românul a mai cucerit cu Galatasaray și Supercupa Europei.

  • Mircea Lucescu a câștigat 35 de trofee în cariera sa de antrenor în 47 de ani.