„Urmează etape de foc!” Tony da Silva analizează lupta la titlu după Craiova – CFR
Universitatea Craiova a câștigat cu 2-0 duelul cu CFR Cluj, în ultimul meci al etapei a 3-a din play-off, și a egalat-o la puncte pe U Cluj în fruntea clasamentului. Cele două echipe au acum un avantaj de cinci puncte față de urmăritoare, cu șapte etape rămase până la final.
Tony da Silva a analizat pentru Legalbet.ro situația din play-off și echilibrul din lupta pentru titlu.
Universitatea Craiova a început mai bine partida și a avut prima ocazie importantă în minutul 19, când Romanchuk a reluat periculos după un corner executat de Cicâldău, însă Abeid a intervenit salvator.
CFR Cluj a replicat după jumătatea primei reprize, iar Biliboc a deviat periculos o minge în careu, însă Alibek Aliev a trimis puțin pe lângă poartă din apropiere.
În minutul 41, oltenii au fost foarte aproape de deschiderea scorului, după ce Anzor Mekvabishvili a șutat de la distanță, mingea lovind bara transversală.
Scorul a fost deschis în minutul 56, când Mekvabishvili a înscris spectaculos cu un șut din drop de la distanță, fără șanse pentru Mihai Popa.
Doar cinci minute mai târziu, Craiova și-a dublat avantajul. Carlos Mora a centrat din flancul drept, iar Assad Al Hamlawi a înscris cu o lovitură de cap pentru 2-0.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova ajunge la 36 de puncte și o egalează pe U Cluj în fruntea clasamentului, în timp ce CFR Cluj rămâne pe locul 4, cu 30 de puncte. Rapid ocupă poziția a treia, cu 31 de puncte.