Șucu vrea un puști de la Steaua. Genoa pregătește o mutare de viitor

Dan Șucu continuă strategia de a aduce jucători tineri la Genoa și a pus ochii pe Radu Voicu, junior de la Steaua U16, pentru care italienii ar putea plăti aproximativ 50.000 de euro, potrivit informațiilor obținute de legalbet.ro.

Răzvan Raț, implicat în conducerea clubului italian, a intrat pe fir pentru realizarea transferului, în condițiile în care tânărul fotbalist a fost monitorizat și de Borussia Dortmund. Mutarea nu este încă finalizată, dar Genoa își dorește să investească în jucători de perspectivă.

În paralel, clubul italian se pregătește și pentru o plecare importantă: Ruslan Malinovsky va ajunge la Trabzonspor din postura de jucător liber, după ce nu a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului. Mijlocașul ucrainean a avut 6 goluri și 3 pase decisive în 31 de meciuri în acest sezon.