Stoichiță rămâne director tehnic al FRF, în timp ce negocierile pentru Hagi continuă: schimbări majore în staff-ul naționalei
Situația lui Mihai Stoichiță se clarifică în contextul negocierilor pentru instalarea lui Gică Hagi la națională.
Chiar dacă s-a discutat intens despre o posibilă plecare a lui Mihai Stoichiță odată cu venirea lui Gică Hagi pe banca echipei naționale, acesta va rămâne, cel puțin pentru moment, în funcția de director tehnic al Federației Române de Fotbal. Mai mult, Stoichiță l-a vizitat astăzi pe Mircea Lucescu, într-un moment în care viitorul selecționerului este incert, conform informațiilor surselor Legalbet.
În paralel, Gică Hagi ar putea fi anunțat oficial selecționer în data de 15 aprilie, însă negocierile nu sunt deloc simple. Surse din cadrul Federației susțin că fostul căpitan al naționalei a venit cu o serie de condiții clare, în special în ceea ce privește structura staff-ului.
Una dintre cerințele importante este înlocuirea unor membri din actualul staff tehnic. Ionel Gane și Florin Constantinovici ar urma să fie înlocuiți cu Cătălin Anghel, unul dintre oamenii de încredere ai lui Hagi de la Farul. De asemenea, postul de antrenor cu portarii ar putea fi ocupat de Ștefan „Fane” Preda, ceea ce ar însemna plecarea lui Leo Toader.