Ilie Stan a plecat de la Saham, clubul care a numit șapte antrenori: „Incredibil așa ceva!”

Ilie Stan a reziliat contractul cu formația Saham din Oman, club care a ajuns deja la al șaptelea antrenor principal numit în sezonul 2025-2026. Tehnicianul român, în vârstă de 58 de ani, preluase conducerea tehnică la finalul lunii februarie și a părăsit postul cu doar câteva etape înainte de finalul acestui campionat.

„Incredibil așa ceva! Când pui 7 antrenori, în același sezon, e clar că nu antrenorii sunt de vină, ci tu, ca omul care conduci clubul. O rușine”, au notat jurnaliștii arabi despre situația critică în care se află conducerea clubului din Oman.
  • Ilie Stan a devenit antrenorul lui Saham din Oman.
  • Saham a numit al șaptelea antrenor al sezonului 2025-2026.
  • Saham a fost condusă în acest sezon de Rodrigo Hernando, João Mota și Sofiane Nechma.