Zinedine Zidane a refuzat oferta lui Real Madrid pentru a prelua naționala Franței
Florentino Perez l-a contactat pe Zinedine Zidane pentru a prelua banca tehnică a lui Real Madrid, după ce ”interimarul” Alvaro Arbeloa nu va fi păstrat. Francezul a refuzat însă oferta, deoarece are deja un acord pentru a deveni selecționerul Franței la finalul mandatului lui Didier Deschamps.
”Nimeni de la Real Madrid nu m-a contactat. Vă pot garanta acest lucru”, a declarat Jose Mourinho în cadrul unei conferințe de presă organizată înaintea unui meci de campionat.
Lusitanul, în prezent la Benfica, este favorit pentru post și are o clauză de reziliere de trei milioane de euro. Decizia de a schimba antrenorul vine după ce Real Madrid va încheia al doilea sezon la rând fără trofeu, iar varianta Xabi Alonso a fost deja respinsă de club.
- Zinedine Zidane a câștigat de trei ori trofeul UEFA Champions League în cele două mandate de la Real Madrid, desfășurate între 2016-2018 și 2019-2021.
- Didier Deschamps conduce naționala Franței încă din 2012, perioadă în care a câștigat Cupa Mondială în 2018 și un trofeu UEFA Nations League în 2021.