Adrian Șut, criticat dur în Emiratele Arabe Unite după transferul de la FCSB: „Cine l-a aprobat?”

Adrian Șut este criticat dur în Emiratele Arabe Unite după transferul de la FCSB la Al-Ain, realizat în ianuarie 2026 pentru 1,4 milioane de dolari. Mijlocașul defensiv nu a reușit să se impună, iar fanii „violeților” sunt nemulțumiți de randamentul său mediocru după finala Cupei Președintelui pierdută recent.

„Necesitatea acestui transfer din punct de vedere tehnic e cel puțin controversată. Adrian Șut a venit la Al-Ain de la FCSB, dar randamentul său a ridicat mari semne de întrebare printre suporteri. Cei mai mulți sunt nedumeriți ce rost a avut acest transfer și cine l-a aprobat”, a scris jurnalistul Ahmed Abdo.

Al-Ain ar intenționa să îl pună pe liber pe Șut la finalul acestui sezon pentru a elibera un loc de jucător străin în perspectiva participării în Liga Campionilor Asiei. De la sosirea în Emirate, mijlocașul a bifat zece prezențe și a înscris o singură dată, fiind utilizat preponderent din postura de rezervă.

  • Adrian Șut a jucat 9 meciuri și a marcat 1 gol pentru Al-Ain în sezonul 2025/2026. Source
  • Al-Ain este pe locul 1 în UAE Pro League 2025/2026, cu 59 puncte după 23 de meciuri. Source