Radu Miruță neagă desființarea handbalului la CSA Steaua: „Există niște controale dure, cu trimiterea la Parchet”
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a infirmat zvonurile privind desființarea secției de handbal masculin de la CSA Steaua București și a anunțat declanșarea unor inspecții severe la club. Șeful MApN a precizat că rezultatele controalelor ar putea duce la sesizarea Parchetului în cazul identificării unor vinovați.
„Nu există nici măcar vreo discuție începută pentru ca o astfel de secție să fie închisă. Ce există sunt niște controale foarte dure, cu trimiterea la Parchet a unor vinovați. Și, ca de obicei, cei care sunt vinovați încearcă să pună presiuni colaterale prin stânga și prin dreapta”, a declarat Radu Miruță.
În replică, juristul clubului, Florin Talpan, l-a acuzat pe ministru de pasivitate și de refuzul de a-l primi în audiență. Talpan s-a declarat dezamăgit de lipsa de comunicare a conducerii MApN și a criticat modul în care sunt gestionate problemele interne ale grupării roș-albastre.