John Stones va pleca de la Manchester City după zece ani: „Va părăsi clubul în vară”

Fundașul central John Stones va pleca de la Manchester City în vară, punând capăt unei perioade de zece ani petrecute pe Etihad. Anunțul a fost făcut oficial de clubul englez pe rețelele de socializare, confirmând despărțirea de internaționalul care a adunat 292 de meciuri și numeroase trofee alături de „cetățeni”.

„John Stones va părăsi Manchester City în vară, punând capăt unei șederi memorabile și de mare succes de zece ani”, a transmis clubul prin intermediul unui comunicat oficial. Englezul are șansa de a încheia contractul cu o triplă pe plan intern, City fiind favorită la titlu și calificată în finala FA Cup contra lui Chelsea.

City ocupă locul secund în Premier League cu 70 de puncte, având un meci în minus față de liderul Arsenal, pe care l-a învins în meciul direct. Stones a sosit la Manchester în 2016, de la Everton, pentru 55,6 milioane de euro, sumă care l-a transformat atunci în cel mai scump fundaș din istoria fotbalului.

  • Fundașul a contribuit la victoria Manchester City în UEFA Champions League din sezonul 2022–2023.
  • Cele șase titluri de campioană ale Angliei cucerite de Stones au venit în sezoanele 2017–18, 2018–19, 2020–21, 2021–22, 2022–23 și 2023–24.