Antrenorul român Cristi Chivu, supranumit „Special Chivu” de Gazzetta dello Sport, este aproape de titlu în Serie A

Cristian Chivu, antrenorul lui Inter Milano, este lăudat de publicația Gazzetta dello Sport după parcursul excelent din Serie A, unde echipa sa ocupă primul loc în clasament. Românul a fost supranumit „Special Chivu”, făcându-se o paralelă cu Jose Mourinho, în urma unei declarații ferme oferite la conferință.

„Pot fi multe lucruri, dar nu sunt prost”, a declarat Chivu, amintind de replica celebră a lui Mourinho din 2008. Această răbufnire a tehnicianului român a venit în contextul în care foarte puțini oameni au crezut în el în vara anului trecut, atunci când l-a înlocuit pe Simone Inzaghi pe banca milanezilor.

Inter are un avans de 9 puncte față de Napoli cu șase etape înainte de finalul sezonului și va juca diseară, de la ora 21:45, împotriva formației Cagliari. Înainte de a prelua liderul din Italia, Chivu a reușit să salveze Parma de la retrogradare în prima sa experiență ca antrenor la nivel înalt.

  • Cristian Chivu a fost numit oficial antrenor principal la Inter Milano pe 9 iunie 2025, având un contract valabil până la 30 iunie 2027.
  • În perioada în care a evoluat ca jucător pentru gruparea „nerazzurra”, fostul fundaș a adunat 115 meciuri în Serie A și a marcat de 3 ori.