Mirko Pigliacelli, fostul portar al Universității Craiova, luptă pentru promovarea în Serie A cu US Catanzaro

Mirko Pigliacelli, fostul portar de la Universitatea Craiova, este aproape de o revenire în elita fotbalului italian. Goalkeeper-ul evoluează în prezent pentru US Catanzaro, echipă aflată în lupta pentru promovarea în Serie A. Formația sa ocupă locul 5 în Serie B, cu 59 de puncte, fiind în zona de play-off.

Italianul a bifat 37 de partide în toate competițiile în acest sezon, reușind să mențină poarta intactă în 9 rânduri. Lupta pentru promovare rămâne una intensă, primele două clasate urcând direct, în timp ce locurile 3-8 dispută un baraj. Catanzaro păstrează speranțe mari datorită sistemului de play-off din Italia.

Pigliacelli a lăsat o urmă adâncă în fotbalul românesc, unde a evoluat timp de patru ani în tricoul grupării din Bănie. Acesta a adunat 166 de prezențe oficiale pentru Universitatea Craiova între 2018 și 2022, palmaresul său în România cuprinzând câștigarea Cupei și a Supercupei în cursul anului 2021.

  • Mirko Pigliacelli a fost transferat de la Palermo FC la US Catanzaro pe 16 iulie 2024.
  • În perioada petrecută la Palermo, portarul a strâns 74 de meciuri în divizia secundă italiană.