Champions League: Bayern, PSG, Arsenal si Atletico sunt in semifinale, iar finala va fi pe Puskas Arena
Bayern Munchen va înfrunta PSG, în timp ce Atletico Madrid se va duela cu Arsenal în semifinalele UEFA Champions League. Marea finală a competiției este programată pe 30 mai și va fi găzduită de stadionul Puskas Arena din Budapesta, o arenă de 67.215 locuri în care s-au investit aproximativ 593 de milioane de euro.
Prima manșă a semifinalelor se va disputa pe 28 și 29 aprilie, în timp ce meciurile retur sunt programate pentru 5 și 6 mai. Potrivit informațiilor oficiale oferite de UEFA, toate partidele din această fază a competiției vor începe la ora 22:00, miza fiind prezența în ultimul act din capitala Ungariei.
Arena din Budapesta a mai găzduit un eveniment european major în 2023, când Sevilla a câștigat finala UEFA Europa League în fața celor de la AS Roma, echipă antrenată atunci de Jose Mourinho. Decizia s-a luat la loviturile de departajare, după ce scorul a fost egal la finalul timpului regulamentar.
- La turneul EURO 2020, stadionul Puskas Arena a găzduit meciul din faza grupelor dintre Portugalia și Franța, încheiat cu scorul de 2-2.
- Tot în cadrul Campionatului European din 2021, pe arena maghiară s-a desfășurat optimea de finală dintre Olanda și Cehia, terminată cu victoria cehilor, scor 0-2.