2024: Un An Epic în Sport - Calendarul Complet al Evenimentelor Majore

Ai aici cele mai importante competiții sportive ale anului 2024, ca să știi cum să te organizezi cu timpul pentru vizionare și cu pariurile sportive dar și să ai imaginea completă a unui an plin de evenimente extraordinare pe plan sportiv!

Evident, cap de afiş vor fi două dintre aceste evenimente şi anume: Jocurile Olimpice de la Paris (acest tip de competiţie se organizează o dată la patru ani), dar şi Campionatul European de Fotbal din Germania (tot o dată la patru ani).

IANUARIE 2024

Campionatul European de Polo Masculin (04 - 16 Ianuarie) - va avea loc în două oraşe din Croaţia (Dubrovnik şi Zagreb) şi va aduce la start cele mai importante naţionale din acest sport (Croaţia, Ungaria, Spania, Italia, Grecia, Franţa, Muntenegru, Georgia) - dar şi echipa naţională a României va fi acolo!

Campionatul European de Patinaj Viteză (05 - 07 Ianuarie) - va avea loc în Ţările de Jos (Thialf, Heerenveen), olandezii fiind cei mai titraţi din istoria acestui sport (56 medalii de aur, 51 medalii de argint şi 47 medalii de bronz).

Campionatul European de Polo Feminin (05 - 13 Ianuarie) - va fi organizat în Ţările de Jos la Eindhoven, iar acolo vor fi prezente campioana en-titre Spania, vice-campioana en-titre Grecia - dar şi naţionala României.

Raliul Dakar (05 - 19 Ianuarie) - o aventură off-road extremă care testează limitele piloţilor şi ale maşinilor într-unul dintre cele mai dure raliuri din lume. Va fi organizat în Arabia Saudită: startul la Al-Ula, cu finish-ul la Yanbu.

Campionatul European de Patinaj Artistic (08 - 14 Ianuarie) - gazda va fi Lituania, mai exact "Zalgiris Arena" din Kaunas, acolo unde cei mai talentaţi artişti patinatori din lume îşi vor disputa medaliile la simplu masculin, simplu feminin, patinaj în pereche, dar şi dans pe gheaţă.

Campionatul European de Handbal Masculin (10 - 28 Ianuarie) - cei mai valoroşi handbalişti din Europa se vor lupta pe semicerc pentru supremaţie în cele mai moderne şase săli din Germania; campioana en-titre Suedia se va lupta pentru trofeu cu adversare tari precum Spania, Franţa, Danemarca sau Norvegia.

Cupa Asiei pe Naţiuni la Fotbal (12 Ianuarie - 10 Februarie) - a ajuns la cea de-a 18-a ediţie, va avea loc în Qatar - acolo unde chiar campioana en-titre din anul 2019 va încerca să repete surpriza de atunci în faţa unor naţionale precum Japonia (cu mulţi fotbalişti la echipe bune din Europa), Iran sau Coreea de Sud.

Cupa Africii pe Naţiuni la Fotbal (13 Ianuarie - 11 Februarie) - cea mai importantă competiţie internaţională fotbalistică din Africa va avea loc în Coasta de Fildeş, acolo unde vom putea vedea la treabă fotbalişti de top mondial precum egipteanul Mohamed Salah, senegalezul Sadio Mane, algerianul Riyad Mahrez, marocanul Achraf Hakimi sau nigerianul Victor Osimhen.

Australian Open (15 - 28 Ianuarie) - primul Grand Slam al anului va aduce la start tenismeni precum sârbul Novak Djokovic sau spaniolul Carlos Alcaraz şi rămâne de văzut dacă revenirea oficială pe teren a legendarului tenismen iberic Rafael Nadal va avea vreun impact în deznodământul acestei competiţii.

Campionatul Mondial de Raliuri (25 - 28 Ianuarie) - va începe la Monte Carlo (Monaco), iar campionii en-titre finlandezi Kalle Rovanpera & Jonne Halttunen vor încerca să-şi apere titlul cucerit alături de cei de la Toyota.

FEBRUARIE 2024

Campionatul Mondial de Nataţie (02 - 18 Februarie) - va avea loc în premieră în Orientul Mijlociu, mai exact la Doha (Qatar), iar românul David Popovici va fi prezent şi va face tot posibilul să doboare noi recorduri mondiale.

Turneul celor Şase Naţiuni (02 Februarie - 16 Martie) - competiţie de rugby cu o vastă istorie-n spate, unde vor fi prezente echipele naţionale ale Angliei, Franţei, Irlandei (care este campioana en-titre), Italiei, Scoţiei şi a Ţării Galilor!

Campionatul Mondial de Biatlon (07 - 18 Februarie) - un sport spectaculos (practicat atât la feminin, cât şi masculin) de mare anduranţă care combină schiul fond şi tirul cu puşca va avea loc la Nove Mesto (Republica Cehă).

Super Bowl LVIII (11 Februarie) - evenimentul anului în NFL (fotbal american), unde sportul de înaltă performanţă şi spectacolul cultural se îmbină.

Campionatul European de Badminton (14 - 18 Februarie) - va avea loc la Lodz (Polonia) şi vom vedea atât bărbaţii, cât şi femeile încercând să dea lovitura din preajma fileului; Danemarca este campioana en-titre atât la masculin, cât şi la feminin şi cea mai titrată naţională europeană la badminton.

Campionatul Mondial de Fotbal pe Plajă (15 - 25 Februarie) - va avea loc la Dubai (Emiratele Arabe Unite), unde ne aşteptăm să vedem multe goluri spectaculoase din partea unor naţionale precum Brazilia, Portugalia sau Spania.

Campionatul Mondial de Tenis de Masă (16 - 25 Februarie) - miza majoră de la această competiţie este legată de faptul că naţiunile sfert-finaliste vor obţine automat şi biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris (Franţa); avem speranţe că (măcar) la feminin, România ar putea obţine ceva rezultate notabile.

NHL Stadium Series (17 Februarie) - o serie de două meciuri de hochei pe gheaţă în aer liber organizată de NHL (Statele Unite), unde Philadelphia Flyers se va duela cu New Jersey Devils în primul joc, în timp ce New York Rangers va da piept cu New York Islanders în cel de-al doilea meci.

NBA All-Star Game (18 Februarie) - se anunţă un show de zile mari în "Gainbridge Fieldhouse" din Indiana (Statele Unite), acolo unde cei mai importanţi baschetbalişti din NBA (Conferinţa de Vest vs. Conferinţa de Est) se vor întrece în aruncări spectaculoase şi dueluri interesante sub panou.

CONCACAF Gold Cup (20 Februarie - 10 Martie) - va fi ediţia inaugurală a "Gold Cup" în care cele mai importante naţionale de fotbal feminin de pe continentul american îşi vor disputa supremaţia: Statele Unite este campioana en-titre din CONCACAF după finala câştigată împotriva Canadei, dar naţionale ca Brazilia, Argentina, Mexic sau Columbia nu vor dori să se lase mai prejos.

MARTIE 2024

Campionatul Mondial de Atletism în Sală (01 - 03 Martie) - o competiţie intensă unde atleţii de top se întrec în probe de sprint, sărituri şi aruncări.

Formula 1 (02 Martie) - prima cursă a sezonului din F1 va avea loc la Bahrain Grand Prix, acolo unde echipele şi piloţii îşi vor etala noile maşini cu care vor concura şi ne vor arăta noile strategii care i-ar putea duce spre titlu.

Jocurile Africane (08 - 23 Martie) - a 13-a ediţie va avea loc în Accra (capitala Ghanei), acolo unde se vor desfăşura meciuri de fotbal, handbal, judo, karate, badminton, box, volei, tenis, rugby şi chiar înnot sau cricket.

Formula 1 (09 Martie) - a doua cursă a sezonului din F1 va avea loc în Arabia Saudită, acolo unde olandezul Max Verstappen va lupta pentru podium cu britanicul Lewis Hamilton sau cu monegascul Charles Leclerc.

Campionatul Mondial de Patinaj Artistic (18 - 24 Martie) - va avea loc la Montreal, Quebec (Canada), acolo unde campionii en-titre japonezi Shoma Uno (la masculin) şi Kaori Sakamoto (la feminin) vor fi (din nou) greu de depăşit.

NCAA Division (19 Martie - 08 Aprilie) - un total de (câte) şaizeci şi opt de echipe universitare din Statele Unite ale Americii (masculin, respectiv feminin) vor evolua în "Final Four Phoenix" (masculin) şi "March Madness" (feminin).

Formula 1 (24 Martie) - a treia cursă a sezonului din F1 va avea loc în Australia, unde olandezul Max Verstappen l-a învins la limită (+0,179s) pe britanicul Lewis Hamilton în cursa desfăşurată în sezonul precedent.

Major League Baseball MLB (28 Martie - 29 Septembrie) - se dă startul unui nou sezon "nebun" de baseball unde echipe precum Texas Rangers, Los Angeles Dodgers sau San Antonio Padres îşi vor disputa supremaţia.

APRILIE 2024

Formula 1 (07 Aprilie) - Japanese Grand Prix, etapa a 4-a (Suzuka Circuit) a fost câştigată detaşat de olandezul Max Vertappen anul trecut, la o distanţă de aproape douăzeci de secunde de britanicul Lando Norris.

Golf The Masters Tournament (08 - 14 Aprilie) - este primul din cele patru campionate majore în golful profesionist masculin, care, spre deosebire de celelalte, se desfăşoară mereu în aceeaşi locaţie: Augusta National Golf Club.

Campionatul European de Badminton (09 - 14 Aprilie) - va avea loc la Saarbrucken (Germania); prestigiosul eveniment încununează oficial cei mai buni jucători şi perechi de badminton (masculin şi feminin) din Europa.

Maratonul de la Boston (15 Aprilie) - acest maraton impresionant se ţine în mod tradiţional de "Ziua Patrioţilor" şi este cel mai vechi maraton anual din lume şi unul din cele şase Maratonuri Majore Mondiale.

Golf Chevron Championship (18 - 21 Aprilie) - este un turneu profesionist de golf pentru femei şi face parte din seria de cinci campionate majore din golful profesionist feminin; campioana en-titre este americanca Lilia Vu.

Campionatul Mondial de Snooker (20 Aprilie - 06 Mai) - Crucible Theatre din Sheffield (Anglia) găzduieşte pentru al 48-lea an la rând competiţia majoră din snooker; belgianul Luca Brecel a câştigat în premieră C.M.-ul anul trecut. 

Formula 1 (21 Aprilie) - Chinese Grand Prix, etapa a 5-a (Shanghai International Circuit) revine pe prima scenă a F1 după ce ediţiile din 2020, 2021, 2022 şi 2023 au fost anulate odată cu pandemia de COVID-19.

Maratonul de la Londra (21 Aprilie) - este a doua cea mai mare cursă anuală din Marea Britanie, după Great North Run din Newcastle; maratonul are un aspect semnificativ caritabil (se adună multe milioane de lire sterline).

MotoGP World Championship (21 Aprilie) - va fi clasa principală (de start) a celui de-al 76-lea sezon al Campionatului Mondial de Motociclism, fiind cel mai înalt nivel de competiţie în cursele rutiere de motociclete.

Campionatul European de Gimnastică Artistică Masculin (24 - 28 Aprilie) - va avea loc la Rimini (Italia) şi-n lipsa gimnaştilor de origine sovietică (majoritatea ruşi - care deţin recordul de medalii câştigate), România are şanse la ceva medalii (suntem pe locul al 3-lea pe plan european la medalii). 

MAI 2024

Campionatul European de Gimnastică Artistică Feminin (02 - 05 Mai) - se va desfăşura tot la Rimini (Italia), dar puţină lume ştie că prima ediţie a C.E. de Gimnastică Artistică la feminin a fost organizat la Bucureşti (1957); la ora actuală, România este prima în clasamentul general al medaliilor (156 în total).

Giro d’Italia UCI World Tour (04 - 26 Mai) - una dintre cele trei mari tururi de ciclism profesionist, o cursă de trei săptămâni prin pitoreasca Italie; avem două etape individuale de cronometru şi alte patru etape mai lungi.

Formula 1 (05 Mai) - Miami Grand Prix, etapa a 6-a (Miami International Autodrome) a fost o cursă dominată anul trecut de acelaşi Max Verstappen, care i-a luat faţa mexicanului Sergio Perez (chiar dacă el a pornit din pole position).

Golf The Tradition (08 - 12 Mai) - eveniment PGA Tour Champions recunoscut de PGA Tour ca fiind unul dintre cele cinci campionate majore de golf pentru seniori, campionul en-titre fiind americanul Steve Stricker.

Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă (10 - 26 Mai) - va fi organizat la Praga şi Ostrava (Republica Cehă) şi va aduce la start cele mai valoroase naţionale dintr-unul dintre cele mai rapide şi mai fizice sporturi de echipă din lume: Canada (campioana en-titre), Finlanda, Statele Unite sau Germania.

Golf PGA Championship (13 - 19 Mai) - este unul din cele patru mari campionate de golf masculin (un sport relaxant, dar greu) desfăşurat în New York (Statele Unite), cu premii totale în bani mai mult decât substanţiale de 18,000,000 de dolari. Campionul en-titre este americanul Books Koepka.

Formula 1 (19 Mai) - Emilia Romagna Grand Prix, etapa a 7-a (Autodromo Internazionale Enzo e Dino Ferrari) revine-n calendarul F1, după ce cursa de anul trecut a fost anulată din cauza ploilor abundente şi a inundaţiilor.

Campionatul European de Fotbal "U17" (20 Mai - 05 Iunie) - căutătorii de tinere talente vor avea ce vedea la C.E.-ul organizat în Cipru, deoarece se vor alinia la startul competiţiei fotbalişti din cadrul academiilor de top din Europa.

Finala UEFA Europa League (22 Mai) - "Aviva Stadium" din Dublin (Irlanda) va găzdui finala celei de-a doua competiţii europene inter-cluburi (ca importanţă); spaniolii de la Sevilla sunt "specialişti" în această competiţie.

Formula 1 (26 Mai) - Monaco Grand Prix, etapa a 8-a (Circuit de Monaco) este considerată una dintre cele mai vechi şi prestigioase curse de automobilism din lume, circuitul fiind numit "o locaţie excepţională de glamour şi prestigiu".

French Open / Roland Garros (26 Mai - 08 Iunie) - al doilea turneu de Grand Slam al sezonului şi singurul care se desfăşoară pe zgură roşie (cea mai lentă dintre suprafeţele de joc), unde tehnica şi anduranţa vor fi esenţiale.

Finala UEFA Europa Conference League (29 Mai) - "Agia Sophia Stadium" din Atena (Grecia) va fi destinaţia finală spre care vor visa să ajungă şi echipele româneşti care ne vor reprezenta în a 3-a competiţie europeană.

IUNIE 2024

Finala UEFA Champions League (01 Iunie) - apogeul fotbalului european, momentul "zero" când cele mai bune echipe se luptă pentru trofeul suprem.

Formula 1 (09 Iunie) - Canadian Grand Prix, etapa a 9-a (Circuit Gilles Villeneuve) este locul unde-şi împart prima poziţie (ca total de curse câştigate) germanul Michael Schumacher şi britanicul Lewis Hamilton (câte şapte).

UEFA Euro 2024 (14 Iunie - 14 Iulie) - Campionatul European de Fotbal din Germania este cel mai mediatizat eveniment fotbalistic al anului şi (cel mai probabil) ultimul turneu important unde-l vom mai vedea pe Cristiano Ronaldo; se anunţă asistenţe majore la meciuri (perioada fiind una foarte propice vacanţelor) şi ne aşteptăm să vedem evoluţii bune ale selecţionatei României.

Copa America (20 Iunie - 14 Iulie) - turneul va avea loc în Statele Unite, americanii găzduind această competiţie pentru a doua oară în istorie; vom vedea la treabă fotbalişti de top mondial care vor reprezenta Argentina (campioana en-titre condusă de Lionel Messi) sau Brazilia (condusă din teren de Neymar).

Formula 1 (23 Iunie) - Spanish Grand Prix, etapa a 10-a (Circuit de Barcelona-Catalunya) este una dintre cele mai vechi curse din lume (o istorie de peste o sută de ani în spate), unde Max Verstappen este câştigătorul en-titre.

Formula 1 (30 Iunie) - Austrian Grand Prix, etapa a 11-a (Red Bull Ring) este locul unde tot olandezul Max Verstappen deţine recordul de curse câştigate (2018, 2019, 2021, 2023) şi unde acesta a demonstrat că se simte cel mai bine.

Tour de France UCI World Tour (29 Iunie - 21 Iulie) - o cursă legendară de ciclism, care testează limitele fizice şi mentale ale cicliştilor, a ajuns la cea de-a 111-a ediţie şi spre deosebire de celelalte, vom avea parte de o premieră: cursa nu se va termina la Paris (pentru prima dată în istorie) din pricina pregătirilor intense pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris (2024).

IULIE 2024

Wimbledon (01 Iulie - 14 Iulie) - al treilea turneu de Grand Slam al sezonului şi singurul care se desfăşoară pe iarbă, este cel mai vechi turneu de tenis din lume şi totodată cel mai prestigios, având şi-o conduită vestimentară strictă (participanţii sunt obligaţi să se echipeze exclusiv în culoarea albă).

Formula 1 (05 - 07 Iulie) - British Grand Prix, etapa a 12-a (Silverstone Circuit) a fost dominat ani de-a rândul de favoritul publicului Lewis Hamilton (opt curse câştigate aici - record absolut), dar la ediţia de anul trecut avea să se impună în premieră olandezul Max Verstappen de la Red Bull Racing-Honda.

Campionatul European de Fotbal "U19" (15 Iulie - 28 Iulie) - va fi organizat în premieră de Irlanda de Nord; vom putea vedea la treabă tinerele talente din fotbalul european care deja evoluează la cel mai înalt nivel.

MLB All-Star Game (16 Iulie) - va fi cea de-a 94-a ediţie a prestigioasei competiţii de baseball american, unde cele două echipe (American League şi National League) vor oferi un spectacol de aruncări, recuperări şi alergări.

Golf British Open (18 Iulie - 21 Iulie) - este cel mai vechi turneu de golf din lume şi cel mai prestigios, fiind unul dintre cele patru campionate majore; se mai numeşte "The Open Championship" pentru că o serie dintre cei mai talentaţi amatori din lume primesc câte o invitaţie în calificările competiţiei.

Formula 1 (19 - 21 Iulie) - Hungary Grand Prix, etapa a 13-a (Hungaroring) are o istorie de două decenii în spate şi este cel mai important eveniment automobilistic din Europa de Est; campionul en-titre este Max Verstappen.

Formula 1 (26 - 28 Iulie) - Belgium Grand Prix, etapa a 14-a (Circuit de Spa-Francorchamps) va sărbători curând centenarul şi-a fost unul din circuitele preferate ale neamţului Michael Schumacher şi a brazilianului Ayrton Senna.

Jocurile Olimpice de Vară de la Paris (26 Iulie - 11 August) - punctul culminant al anului sportiv, cu o varietate de sporturi şi naţiuni reprezentate; toţi sportivii luptă în prima jumătate a anului pentru a prinde un loc la Jocurile Olimpice (competiţie care se desfăşoară la fiecare doi ani distanţă).

AUGUST 2024

Formula 1 (23 - 25 August) - Netherlands Grand Prix, etapa a 15-a (Zandvoort Circuit) a revenit în anul 2021 pe harta curselor de F1 după ce luase o pauză de treizeci şi cinci de ani înainte; favoritul gazdelor - olandezul Max Verstappen - a reuşit să câştige cursa de anul trecut în faţa lui Fernando Alonso.

US Open (26 August - 08 Septembrie) - al patrulea şi ultimul turneu de Grand Slam al anului şi locul unde americanii au obţinut de-a lungul istoriei cele mai notabile rezultate la acest nivel; surprizele n-au întârziat să apară la Open-ul din Statele Unite, pentru că, fiind pe final de sezon, resursele fizice nu mai sunt aceleaşi, suprafaţa de joc este foarte rapidă şi "outsiderii" au şansa lor.

Jocurile Paralimpice de Vară de la Paris (28 August - 08 Septembrie) - sau Jocurile Olimpice pentru sportivii cu handicap, au câştigat cu timpul popularitate şi au ajuns în premieră istorică la Paris (Franţa); un alt amănunt interesant - sportivii ruşi vor fi acceptaţi la Jocurile Paralimpice de la Paris.

Formula 1 (30 August - 01 Septembrie) - Italian Grand Prix, etapa a 16-a (Autodromo Nazionale di Monza) a rămas în istorie drept locul unde germanul Michael Schumacher şi-a anunţat oficial retragerea din activitate (2006). Max Verstappen a câştigat ultimele două curse ale Marelui Premiu al Italiei.

SEPTEMBRIE 2024

NFL National Football League (05 Septembrie - 05 Ianuarie) - se dă startul celui de-al 105-lea sezon al Ligii Naţionale de Fotbal American, un sport de echipă spectaculos care îmbină strategia cu jocul extrem de fizic deseori.

Formula 1 (13 - 15 Septembrie) - Azerbaijan Grand Prix, etapa a 17-a (Baku City Circuit) a avut loc pentru prima dată relativ recent (2017), iar mexicanul Sergio Perez a reuşit să câştige două curse importante aici (2021, 2023).

Campionatul Mondial de Futsal (14 Septembrie - 06 Octombrie) - va fi cea de-a 10-a ediţie şi va fi organizat în premieră de Uzbekistan (primul turneu oficial FIFA găzduit de o ţară din Asia Centrală); Portugalia este campioana en-titre, iar naţionale precum Franţa sau Noua Zeelandă vor participa în premieră.

Formula 1 (20 - 22 Septembrie) - Singapore Grand Prix, etapa a 18-a (Marina Bay Street Circuit) este o cursă mai specială, de noapte, care totodată a fost şi primul circuit stradal din Asia conceput pentru cursele de Formula 1.

Laver Cup (20 - 22 Septembrie) - a ajuns la cea de-a 7-a ediţie, cei mai importanţi tenismeni europeni şi non-europeni luând startul competiţiei dintre "Team Europe" versus "Team World", desfăşurată în Mercedes-Benz Arena.

Maratonul de la Berlin (22 Septembrie) - recordul mondial la maraton a fost doborât chiar aici la Berlin, la masculin de Eliud Kipchoge (2:01:09) şi la feminin de Tigist Assefa (2:11:53) pe parcursul celor 42,2 de kilometri.

OCTOMBRIE 2024

Maratornul de la Chicago (06 Octombrie) - este unul din cele şase "World Marathon Majors", iar cursul său este în mare parte rapid şi plat, care facilitează astfel urmărirea recordurilor personale şi chiar a recordurilor mondiale.

Formula 1 (18 - 20 Octombrie) - Austin Grand Prix, etapa a 19-a (Circuit of the Americans) este o cursă care a fost dominată în ultimul deceniu de britanicul Lewis Hamilton (şase victorii - record absolut), dar cu toate astea anul trecut a fost câştigată pentru a treia oară consecutiv de olandezul Max Verstappen.

The World Series MLB (25 Octombrie) - cele mai bune şapte echipe din campionatele de bassebal American League (AL) şi National League (NL) se duelează într-un play-off pentru cucerirea "Commissioner’s Trophy".

Formula 1 (25 - 27 Octombrie) - Mexico Grand Prix, etapa a 20-a (Autodromo Hermanos Rodriguez) a revenit din anul 2015 în calendarul F1şi este o cursă dominată de acelaşi Max Verstappen (s-a impus aici de cinci ori).

NOIEMBRIE 2024

Formula 1 (01 - 03 Noiembrie) - Sao Paulo Grand Prix, etapa a 21-a (Autodromo Jose Carlos Pace) a fost circuitul preferat al fostului pilot de F1 francez Alain Prost (s-a impus pe tărâm brazilian de şase ori - record absolut).

Maratonul de la New York City (03 Noiembrie) - este cel mai mare maraton din lume şi face parte din "World Marathon Majors"; datorită popularităţii, cursa atrage concurenţi din întreaga lume (atât profesionişti, cât şi amatori).

WTA Finals - Turneul Campioanelor (03 Noiembrie - 10 Noiembrie) - cel mai important eveniment din tenisul feminin, după cele patru turnee de Grand Slam; cele mai valoroase opt jucătoare ale lumii şi primele opt echipe de dublu vor lupta pentru trofeul suprem şi pentru cele 1,500 de puncte puse în joc.

ATP Finals - Turneul Campionilor (10 - 17 Noiembrie) - a ajuns la a 55-a ediţie (la simplu) şi se va desfăşura pentru al patrulea an la rând în sala "Pala Alpitour" din Torino (Italia); cei mai buni opt tenismeni ai lumii se vor întrece în lovituri spectaculoase şi vor duce lupta de la fileu pentru marele trofeu.

Davis Cup Finals (19 - 24 Noiembrie) -  tenisul masculin încheie anul prin competiţia supremă inter-ţări; faza sferturilor de finală sau "Final 8"-ul va avea loc (ca şi anul trecut) în "Marin Carpena Arena" din Malaga (Spania), acolo unde Italia lui Jannik Sinner a surclasat Australia în precedenta finală.

Formula 1 (21 - 23 Noiembrie) - Las Vegas Grand Prix, etapa a 22-a (Las Vegas Strip Circuit) este o cursă de noapte care a debutat în grila F1 în data de 18/11/2023 cu victoria olandezului Max Verstappen, urmat de Charles Leclerc.

Campionatul European de Handbal Feminin (28 Noiembrie - 15 Decembrie) - va avea loc concomitent în Austria, Ungaria şi Elveţia, iar la startul competiţiei vor lua parte cele mai importante 24 naţionale din Europa.

Formula 1 (29 Noiembrie - 01 Decembrie) - Qatar Grand Prix, etapa a 23-a (Losail International Circuit) se află în faţa celei de a treia ediţii pe care-o găzduieşte, după ce în anul 2021 se impunea britanicul Lewis Hamilton, apoi pauză în anul 2022 şi-n anul 2023 cursa era câştigată de Max Verstappen.

DECEMBRIE 2024

Formula 1 (06 - 08 Decembrie) - Abu Dhabi Grand Prix, etapa a 24-a (Yas Marina Circuit) este o cursă care pe parcursul ultimilor patru ani a fost dominată copios de olandezul Max Verstappen (2020, 2021, 2022, 2023); face parte din categoria curselor zi-noapte şi este totodată şi ultima etapă a sezonului de F1.

Campionatul Mondial de Darts (15 Decembrie - 03 Ianuarie) - are loc la "Alexandra Palace" din Londra (Marea Britanie) încă din anul 2008, este cel mai prestigioasă competiţie de Darts din lume, iar cei mai iscusiţi jucători vor încerca să execute cât mai multe aruncări maxime (aşa-zisele "180"-uri) în lupta lor pentru "Sid Waddell Trophy" (Michael Smith este campionul en-titre).

Pariuri Sportive în 2024 pentru o Experiență de Neuitat

Fiecare dintre aceste evenimente reprezintă o oportunitate unică pentru iubitorii de sport să trăiască pasiunea și emoția competiției. Pariurile sportive adaugă un nivel suplimentar de entuziasm și implicare. Fie că pariați pe favoriții voștri la Australian Open, pe echipa surpriză în Super Bowl, sau pe un outsider în Turul Franței, fiecare eveniment devine mai captivant. Pariurile sportive transformă fiecare meci, fiecare cursă într-o experiență personală, intensificând bucuria victoriei și drama înfrângerii.

În 2024, fiecare moment sportiv poate fi nu doar urmărit, ci și trăit prin lumea pariurilor sportive. Jucați responsabil și bucurați-vă de fiecare secundă a acestui an plin de acțiune sportivă!