Villarreal — Atletico Madrid: ponturi La Liga

Acțiune

Atletico Madrid are deplasare pe terenul lui Villarreal (duminică, 22:00, Digi Sport, Telekom Sport, Look Plus), în etapa a 25-a din La Liga.

Jucătorii liderului din campionatul Spaniei sunt cu moralul la pământ și riscă să fie egalați la puncte de Real Madrid. Trupa lui Simeone a avut o lună februarie de coșmar și are nevoie ca de aer de o victorie pe Estadio de la Ceramica.

"Submarinul galben" a și uitat când a câștigat ultima oară în competiția internă și este pe punctul de a părăsi locurile care asigură prezența în Europa League. Are totuși amintiri excelente din meciurile cu Atletico, de acasă, și poate produce o nouă surpriză. Se anunță un duel extrem de interesat, care nu ar trebui să fie ratat de amatorii de pariuri.

Villarreal: forma de moment, ultimele rezultate, statistici

Villarreal nu a mai bătut pe nimeni, în La Liga, de la începutul lunii ianuarie. De atunci a înregistrat 5 rezultate de egalitate și o înfrângere și este tot mai departe de îndeplinirea obiectivului. Echipa antrenată de Unai Emery trage cu dinții de locul 6 și simte amenințarea lui Betis, care s-a apropiat la un singur punct.

"Submarinul galben" are probleme în competiția internă, dar a dat lovitura în Europa League. Joi, gruparea din estul Spaniei a învins-o pe Salzburg și s-a calificat în optimile de finală, cu 4-1 la general. Gerard Moreno a fost în zi de grație și a reușit o "dublă" de senzație. Atacantul de 28 de ani este în cea mai bună formă a carierei. A înscris și în ultimele 5 meciuri din La Liga, urcând astfel pe poziția a 3-a în topul marcatorilor.

Villarreal a avut cu două zile mai puțin de odihnă dar, spre deosebire de Atletico, nu a jucat în deplasare în această săptămână. Acasă a arătat că este o forță și are cifre excelente împotriva madrilenilor. În istoria confruntărilor directe, pe care le-a găzduit, a înregistrat 9 victorii, 6 remize și 3 înfrângeri. Jucătorii lui Simeone au rezultate mai slabe numai pe Bernabeu!

  • Absenți la gazde în Villarreal - Atletico Madrid: Coquelin, Iborra, Pena

Atletico Madrid: forma de moment, ultimele rezultate, statistici

Atletico Madrid trece prin cel mai dificil moment al sezonului. Gruparea de pe Wanda Metropolitano a pierdut ultimele două meciuri jucate, iar fanii au toate motivele să fie îngrijorați. Alb-roșiii au cedat acasă cu Levante (0-2), în ultima etapă din La Liga, iar marți au fost învinși, la București, de Chelsea (0-1). Giroud a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din această ediție a Ligii. L-a învins pe Oblak, din "foarfecă", în manșa tur a optimilor UEFA Champions League. 

Atletico revine în campionat, acolo unde s-a tot întrecut în erori. A înregistrat un singur succes în ultimele patru etape și avansul de 10 puncte pe care îl avea față de rivalele Real și Barcelona s-a redus considerabil. Galacticii s-au apropiat la numai trei puncte, dar trebuie amintit că echipa lui Simeone are și o restanță de disputat.

"Trebuie să avem o posesie mai bună și să stăm mai bine în atac. Vom munci pentru asta, dar urmează un meci important cu Villarrreal. Am încredere în echipa pe care o avem. Dacă în septembrie mi-ar fi zis cineva că pierdem, dar chiar și așa suntem pe primul loc, aș fi semnat că sunt de acord", a reacționat antrenorul lui Atletico după disputa de pe Arena Națională.

Diego Simeone începe să primească și vești bune din partea staff-ului medical. Hector Herrera a revenit la echipă după ce s-a vindecat de Covid-19. Și Sime Vrsaljko s-a întors la antrenamente, dar sunt șanse mici să fie forțat cu Villarreal. Kieran Trippier își ispășește ultima etapă de suspendare, iar în ceea ce îl privește pe Yannick Carrasco este un mare semn de întrebare. Belgianul încă nu s-a refăcut complet și foarte probabil se va pregăti normal abia de săptămâna viitoare. Totuși, "Cholo" se poate baza pe tridentul ofensiv care l-a dus pe primul loc: Thomas Lemar - Joao Felix - Luis Suarez.

Uruguayanul tocmai a pierdut prima poziție în topul golgheterilor. Fără gol în ultimele trei etape, Suarez a rămas cu 16 reușite stagionale și a fost depășit de bunul său prieten Lionel Messi. De altfel, lipsa lui de eficacitate în fața porții, din ultimele săptămâni, a făcut ca Atletico să își piardă avansul uriaș pe care îl avea față de urmăritoare.

  • Absenți la oaspeți în Villarreal - Atletico Madrid: Carrasco, Gimenez, Vrsaljko, Trippier

Villarreal - Atletico Madrid: Cote la pariuri și pronostic

Atletico a încasat cel puțin un gol în ultimele 7 etape, dar chiar și așa continuă să dețină cea mai bună defensivă din La Liga. A primit numai 16 goluri și împarte primul loc cu Sevilla. În același timp, două dintre ultimele trei meciuri jucate împotriva lui Villarreal s-au încheiat 0-0. 2.45 este cota că Oblak nu va scoate mingea din poartă în partida cu "Submarinul galben".

Trupa lui Unai Emery este "campioana" remizelor. În cele 24 de etape a terminat la egalitate de 13 ori, capitol la care nu are rival. Și-a împărțit punctele și cu Atletico, în 3 dintre ultimele 5 meciuri directe. Cine mizează pe "X", în acest final de săptămână, își poate multiplica de trei ori investiția.

Trebuie ținut cont și de faptul că vor fi, față în față, doi dintre cei mai buni marcatori din La Liga. Luis Suarez a făcut până acum un sezon grozav, iar Gerard Moreno este într-o formă fabuloasă. În condițiile date, sunt șanse să asistăm la un duel spectaculos. Din moment ce Atletico se întrece în gafe în defensivă, sunt hotărât să mizez pe goluri. Am încredere că va ieși GG-ul sau că se va marca de cel puțin trei ori.

Predicție: GG sau 3+, la o cotă de 1.69, la Superbet

Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.

Ponturi
GG sau 3+
Cf
Cote
1.69
Ponturi pentru Fotbal Ponturi pentru La Liga
Va fi acest pariu castigator?
GG sau 3+
80%
12 voturi
Da
20%
3 voturi
Nu
Total voturi: 15

Bonusuri

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token