Novak Djokovic — Soo Woo Kwon
Incheiat

Novak Djokovic — Soo Woo Kwon: pont din Wimbledon

Acțiune

Expertul Legalbet Silviu Tudor Samuilă vă recomandă un meci din turneul de la Wimbledon.

Partida Novak Djokovic – Soo Woo Kwon se joacă astăzi, ora 15:30, pe Terenul Central de la Wimbledon (Londra).

Începe cea mai bizară ediție de Wimbledon a acestui secol, una în care punctele ATP și WTA nu vor conta și în care participarea sportivilor ruși, implicit a numărului unu, Daniil Medvedev, este interzisă.

Novak Djokovic este campionul ultimelor trei ediții, însă 2022 s-a dovedit a fi cel mai complicat an din 2018 încoace. Pentru prima oară, de atunci, Nole ajunge la Wimbledon fără să fi câștigat Australian Open sau Roland Garros în prealabil. Obligat să renunțe la primul Grand Slam al anului din cauza nevaccinării, învins la Paris de marele său rival Rafa Nadal, Djokovic vine la Londra cu un singur titlu câștigat. Pe de altă parte, beneficiază de o jumătate de tablou înțesată, mai degrabă, cu specialiști ai jocului pe zgură, decât cu jucători de iarbă.

Câteva lucruri pozitive în ceea ce îl privește. Deși nu a jucat niciun meci oficial pe iarbă, același lucru s-a întâmplat și anul trecut, iar pe parcursul turneului a cedat doar două seturi, fiind una dintre cele mai concludente victorii ale sârbului într-un Grand Slam. Împotriva lui Soo Woo Kwon a mai jucat o dată, la Belgrad, anul trecut și l-a învins fără drept de apel, 6-1, 6-3.

Jucătorul din Coreea de Sud nu se împacă deloc cu iarba, dovadă că a pierdut în primul tur atât în turneul challenger de la Surbiton, cât și la Hertogenbosch, unde a fost desființat de Hugo Gaston cu 6-2, 6-1. De altfel, Kwon vine după patru înfrângeri consecutive și per total a pierdut 6 din ultimele 7 meciuri.

Novak Djokovic – Soo Woo Kwon: cote și pronostic

Wimbledon pare șansa lui Novak Djokovic de a reintra în cursa pentru titlul de cel mai mare jucător al tuturor timpurilor. Știu că după succesele de la Melbourne și Paris, toata lumea este tentată să îi dea deja acest titlu lui Nadal, dar urmărindu-i pe cei doi, ai impresia că finalul careierelor lor este departe și că multe se mai pot întâmpla. Nu văd nicio surpriză astăzi, cum de altfel nu văd nici cei de la Public Win care îi oferă un 1.01 la victorie lui Nole. Pe de altă parte, mi-a plăcut o cotă de 1.82 pentru o victorie clară a sârbului, una în care să nu aibă nevoie de mai mult de 27 de game-uri. Adică un 6-3, 6-3, 6-3 ar ajunge.

Ponturi
Cel mult 27 de game-uri în meci
Cf
Cote
1.82
Ponturi pentru Tenis Ponturi pentru Wimbledon
Va fi acest pariu castigator?
Cel mult 27 de game-uri în meci
0%
0 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 0

Bonusuri

Copy the token