Incheiat

Ludogorets Razgrad - Botev Plovdiv. Pariul lui Nica

Acțiune
Tipsterul Intelbet Nica ne recomanda o cota de 1.47 pentru acest meci din Supercupa Bulgariei.
Ludogorets Razgrad - Botev Plovdiv. Pariul lui Nica
Ludogorets Razgrad şi Botev Plovidiv se vor întâlni pe teren neutru miercuri, 9 august, ora 20.00, pe "Stadion Lazur" din oraşul Burgas, în Supercupa Bulgariei. Se vor întâlni campioana, respectiv câştigătoarea cupei din sezonul trecut.
 
Ludogorets vine după o victorie în campionat, scor 4-2, pe terenul echipei Bistritsa, în etapa a 3-a din campionat. "Alb-verzii" au 7 puncte din 9 posibile, dar şi un meci mai puţin disputat, ocupând deocamdată locul al doilea în Parva Liga. De vină este poate şi parcursul european al formaţiei de la sud de Dunăre. Ludogorets a jucat cu Zalgiris (1-2 şi 4-1), dar şi cu Hapoel Beer Sheva (0-2 şi 3-1). Aceasta din urmă a şi eliminat-o din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, astfel că Ludogorets va juca în play-off-ul Ligii Europa.
 
Observăm că în cele mai multe dintre aceste meciuri s-au marcat multe goluri, aşa cum de altfel ne-a obişnuit Ludogorets în ultimii doi-trei ani.
Ludogorets a câştigat titlul în sezonul trecut, iar în finala Cupei Bulgariei a fost învinsă de adversara de mâine, Botev, cu scorul de 2-1. Meciul de miercuri de la Burgas este şi un bun prilej pentru o revanşă.

Botev Plovdiv s-a clasat pe locul al şaptelea în stagiunea trecută şi a jucat în Europa League în vara acestui an graţie câştigării cupei. A jucat deja 6 meciuri europene în această vară, eliminând formaţiile Partizani Tirana şi Beitar Ierusalim şi fiind scoasă din competiţie de Maritimo, în turul trei preliminar (0-0 şi 0-2).
Din această cauză a şi clacat în campionat, ocupând locul al 12-lea momentan. Botev Plovdiv vine după un eşec categoric, 2-6 pe teren propriu cu ŢSKA Sofia.
 
În 4 din ultimele 5 confruntări dintre cele două echipe s-au marcat cel puţin 3 goluri: 
Ludogorets - Botev Plovdiv 1-2 (mai 2017)
Botev Plovdiv - Ludogorets 1-3 (noiembrie 2016)
Ludogorets - Botev Plovdiv 4-0 (august 2016)
Botev Plovdiv - Ludogorets 2-1 (mai 2016)
Ludogorets - Botev Plovdiv 1-0 (aprilie 2016) 
Ponturi
Total goluri - Peste 2.5
Cf
Cote
1.47
Va fi acest pariu castigator?
Total goluri - Peste 2.5
100%
15 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 15

Bonusuri

Copy the token