Incheiat

Cota 2 – 23 septembrie 2020

Acțiune

Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de miercuri, 23 Septembrie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Kawasaki- Yokohama (ora 13.00) şi Leicester – Arsenal (ora 21.45).

Kawasaki - Yokohama

Kawasaki Frontale, liderul din prima ligă de fotbal a Japoniei, primeşte replica celor de la Yokohama, într-un meci din etapa cu numărul 18.Gazdele sunt neînvinse, impunându-se în 16 confruntări, iar de două ori s-au consemnat rezultate de egalitate.Gazdele au o serie 5 cinci meciuri consecutive în care au marcat mai mult de 3 goluri în meci, în vreme ce oaspeţi au făcut acelaşi lucru în 4 din ultimele cinci confruntări.Dacă luăm în calcul faptul că şi în întâlnirile directe s-au înscris multe goluri, mizăm cu încredere pe faptul că vor fi cel puţin 3 reuşite de-a lungul celor 90 de minute.

Leicester - Arsenal

Leicester şi Arsenal, echipe ce au obţinut victorii în primele două runde din Premier League, se vor întâlni miercuri în EFL Cup, într-o partidă ce se anunţă extrem de atractivă, în care vor evolua la ambele jucători cu un profil ofensiv pronunţat. De la gazde îl menţionăm pe internaţionalul englez James Vardy, iar de la tunari pe Aubameyang. Chiar dacă sunt probleme de efectiv în cele două echipe şi vin două meciuri grele în campionat cu Manchester City, respectiv Liverpool, vedem probabil o dispută cu multe goluri, au fost şi destule meciuri directe cu reuşite.

Pronosticuri

 ► Kawasaki – Yokohama, se vor înscrie cel puţin 3 goluri (peste 2,5),  cota 1.28

 ► Leicester – Arsenal, se vor înscrie cel puţin 3 goluri (peste 2,5),  cota 1.95

 ► Cota 2 finală: 2.50

Ponturi
Cota 2 – 23 septembrie 2020
Cf
Cote
2.50
Ponturi pentru Fotbal Ponturi pentru League Cup
Va fi acest pariu castigator?
Cota 2 – 23 septembrie 2020
65%
11 voturi
Da
35%
6 voturi
Nu
Total voturi: 17

Bonusuri

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token