Cota 2 — 21 ianuarie 2022

Acțiune

Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă Cota 2 de vineri, 21 ianuarie, aceasta fiind alcătuită din meciurile Espanyol - Betis (22:00) şi Pacos Ferreira - Boavista (23:15).

Espanyol – Betis

În etapa cu numărul 22 din LaLiga, Espanyol Barcelona, locul 11 cu 27 de puncte, primeşte vizita celor de la Real Betis, aflaţi pe locul al treilea cu 37 de puncte.Gazdele vin după un 2-2 pe terenul lui Cadiz, în vreme ce oaspeţii au învins-o pe Alaves, cu un categoric 4-0.În ultimele cinci confruntări directe, jucate din 2018 până în prezent, Betis s-a impus de 2 ori, iar trei confruntări s-au încheiat la egalitate. Espanyol e în zona de mijloc a clasamentului şi are evoluţii oscilante, în vreme ce Betis îşi poate consolida locul actual cu un rezultat pozitiv în această deplasare.Dacă luăm în calcul forma echipelor, meciurile din actualul sezon, dar şi statistica dintre ele, e destul de probabilă o partidă cu goluri în ambele porţi sau cel puţin 3 reuşite. 

Pacos Ferreira – Boavista

Pacos Ferreira şi Boavista sunt pe locurile 11, respectiv 10, în prima ligă portugheză şi se vor întâlni în runda cu numărul 19.Cele două echipe au acelaşi număr de puncte , 18 şi vin după remize în etapa precedentă.Gazdele au făcut 0-0 la Famalicao, iar echipa din Porto, doar 1-1 acasă cu Gil Vicente. Echipa vizitatoare şi-a adjudecat trei din ultimele cinci jocuri directe şi s-au consemnat de asemenea şi două remize. E foarte probabilă varianta de a avea cel puţin 2 reuşite în confruntarea dintre Pacos Ferreira si Boavista Porto. De altfel în meciurile disputate de cele două teamuri în actualul sezon, dar şi în cele directe, s-au înscris destul de des goluri.

Pronosticuri

► Espanyol - Betis, ambele echipe înscriu sau peste 2.5, cota 1.45

► Pacos Ferreia - Boavista, se înscriu cel puţin 2 goluri (peste 1,5) cota 1.50

► Cota 2 finală: 2.17

Ponturi
Cota 2 — 21 ianuarie 2022
Cf
Cote
2.17
Ponturi pentru Fotbal Ponturi pentru La Liga
Va fi acest pariu castigator?
Cota 2 — 21 ianuarie 2022
0%
0 voturi
Da
0%
0 voturi
Nu
Total voturi: 0

Bonusuri

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token