Derbyul rundei din campionatul Spaniei ne aduce față în față două formații neînvinse până acum, în acest sezon. Dacă parcursul formației lui Ancelotti nu surprinde, puțini anticipau un așa start de stagiune pentru "lilieci", chiar dacă, e adevărat, au avut parte doar de adversari modești.
Al doilea cel mai bun atac (9 goluri înscrise) și a doua cea mai bună apărare (2 goluri primite). Așa se prezintă Valencia înainte de disputa de pe Mestalla, contra lui Real Madrid, în ceea ce reprezintă mai mult decât un derby de clasament (față în față sunt primele două clasate în Spania). Vorbim de o rivalitate cu o istorie de 90 de ani (1-1 la prima înfruntare directă, în 1931), dar care a fost dominată destul de clar de gruparea blanco: 89 de victorii pentru formația din Madrid, doar 46 pentru actuala trupă a lui Jose Bordalas Jimenez).
Marele atu al gazdelor de duminică stă chiar în omul de pe bancă. Jose Bordalas, fost atacant modest, și-a făcut ucenicia ca antrenor la formații din ligile inferioare din Spania, prima șansă la un nivel înalt fiindu-i oferită abia acum 6 ani (la 51 de ani!), când Alaves l-a numit principal. Efectul a fost cel sperat, echipa promovând din primul sezon, după o pauză de 10 ani. Au urmat 5 ani de împliniri la Getafe, în care echipa nu doar că nu a avut emoții, dar a fost în 2019 la un pas de o surpriză uriașă: a terminat pe 5, cea mai bună clasare din istorie, pierzând în ultima etapă șansa de a evolua în preliminariile Champions League.
Acum, Jose Bordalas a venit să resusciteze Valencia, iar începutul e unul cum nu se putea mai promițător, echipa înregistrând 3 victorii și un egal în primele 4 etape. Anul trecut, "liliecii" au terminat pe 13 campionatul - cea mai slabă clasare din ultimele 3 decenii -, însă echipa are o cu totul altă față în actuala stagiune.
În ultimele două deplasări, gazdele de duminică au luat gol de fiecare dată înainte de minutul 20, dar, spre deosebire de sezonul trecut, acest lucru nu i-a descurajat pe fotbaliștii. Valencia are un cu totul alt moral, dovadă că a reușit să revină pe tabelă atât împotriva Granadei, cât și la Osasuna, unde a marcat de 4 ori.
Singura absență notabilă pentru stafful tehnic, în perspectiva confruntării cu cea mai titrată formație din lume, este rusul Cheryshev, cu probleme la genunchi. Daniel Wass a organizat foarte bine mijlocul până acum, astfel că absența fotbalistului care a impresionat la Mondialul din 2018 nu ar trebui să fie una decisivă.
Jucătorul de care se vor lega mare parte din speranțele gazdelor pentru confruntarea de pe Mestalla este Carlos Soler, mijlocașul dreapta care a marcat deja 3 goluri în primele 4 etape. El pare reinventat de noul antrenor, în condițiile în care în stagiunea trecută marcase același număr de goluri, dar după 38 de runde.
- Absenți la gazde în Valencia - Real Madrid: Denis Cheryshev (accidentat), Duro (incert).
Real vine cu un moral perfect, dat atât de startul foarte bun de campionat, dar și de victoria in-extremis smulsă pe Giuseppe Meazza, miercuri, contra lui Inter, în Champions League.
Contra italienilor, trupa lui Ancelotti a marcat un singur gol, dar a demonstrat încă o dată că venirea fostului antrenor al lui Everton a schimbat semnificativ modul de abordare al partidelor. Madrilenii atacă mai mult și își creează numeroase ocazii, dovadă cele 13 goluri marcate deja în La Liga, în doar 4 partide. Ultima oară când formația din capitala Spaniei a marcat mai multe goluri după 4 runde se întâmpla tocmai în 2011-2012. Atunci, cu Mourinho pe bancă, Real lua titlul, cu 126 de goluri marcate (46 înscrise doar de Cristiano Ronaldo). Evident, e imposibil să se ajungă din nou la acele cifre, dar premisele sunt favorabile pentru un parcurs foarte bun al "albilor" în campionat, mai ales că Barcelona e în plin proces de reconstrucție.
În ultima întâlnire directă pe Mestalla, Real a pierdut cu 4-1, dar Ancelotti cu siguranță va dori să arate cât de mult s-a modificat formația odată cu venirea lui la timonă. Italianul are în Karim Benzema un fotbalist în mare formă, francezul contribuind deja la 9 goluri în actuala stagiune (5 goluri și 4 assisturi). Doar Ronaldo a mai reușit pentru Real, în actualul secol, să fie implicat în atât de multe goluri (tot 9) după disputarea a 4 meciuri de campionat.
Trebuie spus că există un mic semn de întrebare în privința folosirii lui Benzema, dar e de așteptat ca acesta să fie recuperat și să conducă încă o dată atacul blanco. În schimb, stafful tehnic nu se va putea baza pe câțiva jucători importanți: Marcelo, Mendy, Ceballos, Kroos, Bale. Problemele din flancul stâng vor fi rezolvate posibil de Alaba, pentru ca în centru să evolueze Militao și Nacho. Deși nu e exclus ca Nacho să fie desemnat să acopere flancul, cu sud-americanul și austriacul responsabili de zona centrală.
- Absenți la oaspeți în Valencia - Real Madrid: Marcelo, Mendy, Ceballos, Kroos, Bale (accidentați), Benzema (incert).
Real Madrid e neînvinsă în ultimele 22 de partide din La Liga și pare în acest moment principala favorită la titlu, chiar dacă Atletico cu siguranță va fi mai puternică după venirea lui Griezmann. În 8 din ultimele 9 partide directe dintre cele două combatante de duminică s-au marcat peste 2,5 goluri, astfel că sunt toate premisele să asistăm din nou la o partidă spectaculoasă.
În ceea ce o privește pe Valencia, aceasta vine după 4 victorii la rând pe teren propriu (inclusiv finalul stagiunii trecute). Trebuie spus că "liliecii" au fost extrem de ofensivi pe Mestalla, marcând cel puțin două goluri în 8 din ultimele 10 partide.
În consecință, anticipăm o dispută deschisă, în care Real Madrid e ușor favorită, prin prisma tradiției și a lotului superior. Totuși, vom opta pentru un pariu pe goluri, această variantă fiind ceva mai sigură din punctul nostru de vedere: peste 2,5 reușite în meci.
Predicție: Peste 2,5 goluri în Valencia - Real Madrid, la o cotă de 1,72, la Betano.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.