Liga 1 - RoMercato - Toate transferurile din pauza de iarna

Liga 1 va reveni pe 21 ianuarie, cu meciul de la Piteşti dintre FC Argeş şi Dinamo Bucureşti, din etapa a 22-a a sezonului regular. Fotbaliştii au o vacanţă scurtă de iarnă, de doar 32 de zile. De fapt ei au revenit la antrenamente pe 3 ianuarie, însă au fost liberi de Crăciun şi Revelion.

Majoritatea jucătorilor aveau nevoie de această pauză, pentru că s-a jucat într-un ritm infernal, mai ales pentru campioni României, care au evoluat în acest sezon în preliminariile Ligii Campionilor, Europa League şi Europa Conference League. Cluburile din Liga 1 nu au bani ca să transfere jucători de valoare, astfel că e de aşteptat să vină din nou o mulţime de fotbalişti străini de care nu a auzit nimeni. Totuşi, cu bune sau cu rele, este fotbalul nostru şi majoritatea dintre noi îl acceptăm aşa cum este şi de la an la an sperăm că va fi mai bine. La casele de pariuri licenţiate CFR Cluj este favorită la titlu, având cota 1.20.

CFR CLUJ

ANTRENOR: Dan Petrescu (confirmat)

AU VENIT: Cătălin Itu (mijlocaş central, Dinamo Bucureşti), Roger -Brazilia- (mijlocaş ofensiv, FC UTA Arad), Cristian Neguţ (extremă dreapta, Chindia Târgoviște), Sergiu Buș (atacant, FC Seongnam), Marko Dugandžić -Croaţia- (atacant, FC Sochi)

AU PLECAT: Cristiano Figueiredo -Portugalia- (portar, Dinamo Bucureşti), Karlo Letica -Croaţia- (portar, contract reziliat), Mihai Butean (fundaş dreapta, Chindia Târgovişte), Denis Ciobotariu (fundaş central, FC Voluntari), Răzvan Andronic (mijlocaş dreapta, CSA Steaua Bucureşti), Juan Emmanuel Culio -Argentina- (mijlocaş central, contract reziliat), Jonathan Rodríguez -Argentina- (mijlocaş central, Dinamo Bucureşti), Anas Tahiri -Maroc- (mijlocaş central, SC Heerenveen), Denis Rusu (extremă stânga, Chindia Târgovişte), Dušan Čelar -Serbia- (atacant, Dinamo Bucureşti)

FOTBAL CLUB FCSB

ANTRENOR: Anton Petre (confirmat)

AU VENIT: 

AU PLECAT: Constantin Budescu (mijlocaş ofensiv, FC Voluntari)

FC VOLUNTARI

ANTRENOR: Liviu Ciobotariu (confirmat)

AU VENIT: Denis Ciobotariu (fundaş central, CFR Cluj), Constantin Budescu (mijlocaş ofensiv, Fotbal Club FCSB), Muhamed Tehe Olawale -Coasta de Fildeş- (atacant, Parma Calcio)

AU PLECAT: Marcos Lavín -Spania- (portar, contract reziliat), Daniel Paraschiv (atacant, FC Hermannstadt)

FC BOTOŞANI

ANTRENOR: Marius Croitoru (confirmat)

AU VENIT: Robert Neciu (fundaş stânga, Farul Constanţa), Ņikita Koļesovs -Letonia- (fundaş central, Alta IF), Sebastian Mailat (extremă stânga, CFR Cluj), Brayan Torres -Columbia- (extremă stânga, CSM Politehnica Iaşi), Mihai Roman II (atacant, Universitatea Craiova), Terrence Tisdell -Liberia- (atacant, Kocaelispor Kulübü)

AU PLECAT: Richard Sila -Franţa- (extremă dreapta, Chindia Târgovişte)

FARUL CONSTANŢA

ANTRENOR: Gheorghe Hagi (confirmat)

AU VENIT: Michael Omoh -Nigeria- (mijlocaş stânga, Academica Clinceni), Robert Moldoveanu (atacant, Dinamo Bucureşti)

AU PLECAT: Robert Neciu (fundaş stânga, FC Botoşani), Aurelian Chițu (extremă dreapta, U Craiova 1948)

UNIVERSITATEA CRAIOVA

ANTRENOR: Laurențiu Reghecampf (confirmat)

AU VENIT: Laurențiu Popescu (portar, CSM Politehnica Iaşi), Alexandru Mărieș (mijlocaş dreapta, CSM Politehnica Iaşi)

AU PLECAT: Laurențiu Popescu (portar, FC Brașov), Mihai Bălașa (fundaş central, Sepsi Sfântu Gheorghe), Mihai Roman II (atacant, FC Botoşani)

RAPID BUCUREŞTI

ANTRENOR: Mihai Iosif (confirmat)

AU VENIT: Răzvan Onea (fundaş dreapta, CSM Politehnica Iaşi), Matías Pérez Acuña -Argentina- (fundaş dreapta, CA Estudiantes de Caseros), Mattias Käit -Estonia- (mijlocaş central, FK Bodø/Glimt), Jakub Vojtuš -Slovacia- (atacant, Mezőkövesdi SE)

AU PLECAT: Bogdan Barbu (mijlocaş ofensiv,  Concordia Chiajna)

FC ARGEŞ PITEŞTI

ANTRENOR: Andrei Prepeliţă (confirmat)

AU VENIT: George Micle (portar, Universitatea Cluj)

AU PLECAT: Andrei Piţian (fundaş central, Chindia Târgovişte), Jimmy De Jonghe -Belgia- (fundaş stânga, contract reziliat), Tiberiu Coman (atacant, CS Mioveni)

FC UTA ARAD

ANTRENOR: László Balint (confirmat)

AU VENIT: Philip Otele -Nigeria- (extremă stânga, FK Kauno Žalgiris), Nicolao Dumitru -Italia- (extremă stânga, Suwon Samsung Bluewings), Karolis Laukžemis -Lituania- (atacant, FC Kaisar), Easton Ongaro -Canada- (atacant, FC Edmonton)

AU PLECAT: Marius Tomozei (fundaş dreapta, Dinamo București), Florin Ilie (fundaş central, contract reziliat), Cristian Bustea (fundaş stânga, CSA Steaua Bucureşti), Liviu Antal (extremă dreapta, Szombathelyi Haladás), Roger -Brazilia- (mijlocaş ofensiv, CFR Cluj), Ioan Hora (atacant, FC Hermannstadt)

SEPSI SFÂNTU GHEORGHE

ANTRENOR: Cristiano Bergodi -Italia- (confirmat)

AU VENIT: Mihai Bălașa (fundaş central, Universitatea Craiova), Alexandru Tudorie (atacant, Arsenal Tula)

AU PLECAT: Rajko Rep -Slovenia- (mijlocaş ofensiv, SK Austria Klagenfurt), Nándor Tamás (extremă stânga, FC Puskás Akadémia), Tsvetelin Chunchukov -Bulgaria- (atacant, Gaz Metan Mediaş)

CHINDIA TÂRGOVIŞTE

ANTRENOR: Emil Săndoi (confirmat)

AU VENIT: Mihai Butean (fundaş dreapta, CFR Cluj), Andrei Piţian (fundaş central, FC Argeş Piteşti), Denis Rusu (extremă stânga, CFR Cluj), Richard Sila -Franţa- (extremă dreapta, FC Botoşani)

AU PLECAT: Sergiu Suciu (mijlocaş central, contract reziliat), Cristian Neguţ (extremă dreapta, CFR Cluj), Adrian Stoian (extremă stânga, contract reziliat),

CS MIOVENI

ANTRENOR: Alexandru Pelici (confirmat)

AU VENIT: Alexandru Raicea (mijlocaş dreapta, FC U Craiova 1948), James Wright (extremă), Constantin Șerban (extremă stânga, ACSO Filiași), Albert Voinea (atacant, Universitatea Cluj), Tiberiu Coman (atacant, FC Argeș Pitești), Paweł Tomczyk -Polonia- (atacant, Widzew Łódź)

AU PLECAT: Davide Massaro -Italia- (atacant, contract reziliat)

GAZ METAN MEDIAŞ

ANTRENOR: Ilie Poenaru (confirmat)

AU VENIT: Florin Achim (fundaş dreapta, Academica Clinceni), Gabriel Plumbuitu (extremă stânga, Metaloglobus Bucureşti), Tsvetelin Chunchukov -Bulgaria- (atacant, Sepsi Sfântu Gheorghe)

AU PLECAT: Roberto Romeo -Italia- (fundaş dreapta, Universitatea Cluj), Mihai Velisar (fundaş stânga, Petrolul Ploiești), Bryan Alceus -Haiti- (mijlocaş central, contract reziliat), Yves Pambou -Congo- (mijlocaş central, contract reziliat), Diogo Izata -Portugalia- (mijlocaş defensiv, contract reziliat), Gabriel Plumbuitu (extremă stânga, Poli Timișoara), Tudor Oltean (extremă stânga, FC Buzău), Adama Sarr -Senegal- (atacant, contract reziliat), Tomáš Smola -Cehia- (atacant, contract reziliat)

FC U CRAIOVA 1948

ANTRENOR: Nicolo Napoli -Italia- (nou)

AU VENIT: Mario Enache (portar, CSA Steaua Bucureşti), Gabriel Enache (mijlocaş dreapta, Zhetysu Taldykorgan), Ionuţ Zanfir (mijlocaş central, ACSO Filiași), Aurelian Chițu (extremă dreapta, Farul Constanţa)

AU PLECAT: Armin Gremsl -Austria- (portar, contract reziliat), Mamadou Bagayoko -Coasta de Fildeş (fundaș dreapta, contract reziliat), Marko Gajić -Serbia- (fundaş central, contract reziliat), Pedro Machado -Portugalia- (fundaș central, contract reziliat), Alexandru Raicea (mijlocaş dreapta, CS Mioveni), Hugo Vieira -Portugalia- (atacant, contract reziliat)

DINAMO BUCUREŞTI

ANTRENOR: Flavius Stoican (nou)

AU VENIT: Cristiano Figueiredo -Portugalia- (portar, CFR Cluj), Thomas Chesneau -Franţa- (portar, Concordia Chiajna), Marius Tomozei (fundaş dreapta, FC UTA Arad), Răzvan Patriche (fundaş central, Academica Clinceni), Igor Jovanović -Serbia- (fundaș central, FK Sūduva), Alin Buleică (mijlocaş dreapta, Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Jonathan Rodríguez -Argentina- (mijlocaş central, CFR Cluj), Balthazar Pierret -Franţa- (mijlocaş central, US Boulogne), Nikola Mandić -Croaţia- (atacnt, Rudar Prijedor), Dušan Čelar -Serbia- (atacant, CFR Cluj)

AU PLECAT: Petar Gluhaković -Austria- (fundaş dreapta, contract reziliat), André Pinto -Portugalia- (fundaş central, contract reziliat), Răzvan Popa (fundaş central, contract reziliat), Michel Espinosa -Camerun- (mijlocaş defensiv, contract reziliat), Cătălin Itu (mijlocaş central, CFR Cluj), Deian Sorescu (extremă dreaptă, Raków Częstochowa), Tomáš Vestenický -Slovacia- (atacant, contract reziliat), Robert Moldoveanu (atacant, Farul Constanţa), Mihai Neicuțescu (atacant, contract reziliat), Cătălin Țâră (atacant, contract reziliat)

ACADEMICA CLINCENI

ANTRENOR: Adrian Falub (confirmat)

AU VENIT: Mirel Bolboaşă (portar, FC Hermannstadt), Pavel Čmovš -Cehia- (fundaş central, FK Pohronie), Vladimir Gogov -Bulgaria- (mijlocaş defensiv, ŢSKA 1948 Sofia II)

AU PLECAT: Florin Achim (fundaş dreapta, Gaz Metan Mediaş), Răzvan Patriche (fundaş central, Dinamo Bucureşti), Asen Chandarov -Bulgaria- (mijlocaş central, PFC Septemvri Sofia), Denis Ventúra -Slovacia- (mijlocaş defensiv, Gyirmót SE), Floriano Vanzo -Belgia- (mijlocaş ofensiv, contract reziliat), Donatas Kazlauskas -Lituania- (extremă stânga, FK Žalgiris Vilnius), Michael Omoh -Nigeria- (mijlocaş stânga, Farul Constanţa)

Cluburile vor putea legitima jucători până la data de 14 februarie 2022